Studenţii Facultăţii de Agronomie – şi harnici, şi darnici!

0
857

Atmosferă de sărbătoare, ieri, la Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova, creată de studenţi şi cadre didactice ale acestei instituţii de învăţământ superior cu o vechime de aproape şapte decenii. Prin grija şi implicarea lor a fost posibilă, pentru al patrulea an, organizarea evenimentului „Natura dăruieşte”, în cadrul căruia aceştia îşi demonstrează nu numai priceperea la confecţionarea de aranjamente şi coroniţe pentru sărbătorile de iarnă, ci şi generozitatea. Căci prin vânzarea creaţiilor lor din brad, frumos decorate cu panglici, ori prin donaţii reuşesc de fiecare dată să ofere sprijin unui copil cu rezultate şcolare deosebite, dar cu modeste posibilităţi financiare. În acest an, toate sumele colectate ajung la o elevă din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Decebal” din Craiova.

agronomie (4)Ediţia 2016 a evenimentului „Natura dăruieşte” s-a desfăşurat, în acest an, în organizarea Facultăţii de Agronomie şi Cercului studenţesc de Botanică şi Conservarea Biodiversităţii „Agro-Forest”, în colaborare cu Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti, Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, Liceul de Arte „Marin Sorescu” şi Școala Gimnazială „Decebal”. Două luni le-au trebuit studenţilor craioveni să pregătească întreg programul artistic şi să confecţioneze aranjamentele din brăduţ, pentru a ieşi mai apoi în faţa publicului, Aula „Buia” dovedindu-se ieri, la prânz, neîncăpătoare.

S-au pregătit asiduu, timp de două luni

agronomie (1)«Studenţii Cercului de Botanică şi Conservarea Biodiversităţii „Agro-Forest” au confecţionat 60 de aranjamente destinate sărbătorilor de iarnă, 35 de coroniţe din brad, precum şi 50 de brăţări. Au folosit multe materiale din natură şi au pus foarte mult suflet. Au muncit mult, nu numai la realizarea acestora, ci şi pentru pregătirea corului de colinde, ei fiind, totuşi, studenţi la Agronomie… Eu zic că au reuşit să facă un program foarte frumos!», a declarat conf. univ. dr. Mariana Niculescu, coordonator al evenimentului „Natura dăruieşte” şi prodecan al Facultăţii de Agronomie. Instituţia are, în prezent, 1.200 de studenţi, 40 făcând parte din Cercul „Agro-Forest”. Întrei ei, şi Patricia Popa, care, ieri, a transmis colegilor mesajul său de mulţumire pentru implicarea în această acţiune cu scop caritabil.

Prima ediţie a evenimentului – în anul 2010

agronomie 7 - Angelica Nuta si Mariana NiculescuPrima ediţie a avut loc în anul 2010, îşi aminteşte conf. univ. dr. Mariana Niculescu: «S-a numit, atunci, „Gala artelor” şi a fost organizată împreună cu Facultatea de Litere – Departamentul de Artă teatrală. Următoarele ediţii s-au desfăşurat în 2014 şi 2015, gândindu-ne că e foarte bine ca în preajma sărbătorilor de iarnă să oferim cuiva ajutorul nostru». Datorită evenimentului „Natura dăruieşte”, de sprijin financiar s-au bucurat, anul trecut, un elev de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, specializarea Arte plastice, iar în urmă cu doi ani, un elev de la Școala nr. 30 „Mihai Viteazul” din Craiova şi altul de la Școala Gimnazială ,,Luca Solomon” din Vaideeni, judeţul Vâlcea.

Bursă lunară pentru eleva de la Școala „Decebal”

coronite (1)De banii strânşi ieri va beneficia o elevă din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Decebal” din Craiova. Mai exact, instituţia de învăţământ îi va transforma într-o bursă lunară, din care elevei îi va fi plătit inclusiv abonamentul pentru transport. „Gestul dvs. este extrem de valoros pentru eleva şcolii noastre, care are rezultate foarte bune la învăţătură, dar şi o situaţie familială mai deosebită. Părinţii ei s-au despărţit în urmă cu doi ani, iar de un an ea nu şi-a mai văzut mama. Locuieşte împreună cu tatăl şi cu sora mai mică, în diverse locuri, având sprijinul unor persoane la fel de generoase ca şi dvs. Ea va beneficia de suma donată astăzi, aici, sub forma unei burse lunare, din care să îşi achiziţioneze alimente, produse de igienă, rechizite şcolare şi ce mai are nevoie”, a precizat, ieri, în deschiderea evenimentului, prof. Angelica Nuţă, director al Școlii Gimnaziale „Decebal”, care a mulţumit, totodată, tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei acţiuni caritabile.

Sărbătorile de iarnă, vestite de studenţi prin colinde

coronite (4)Programul muzical pregătit cu acest prilej – şi prezentat de Andra Grecu, elevă a Colegiului Naţional „Carol I” – a fost deschis, cu un recital de colinde, de corul studenţilor Cercului de Botanică şi Conservarea Biodiversităţii „Agro-Forest”, nelipsite fiind cunoscutele „Iată, vin colindători!”, „Deschide uşa, creştine”, „Domn, Domn să-nălţăm” şi „Scoală, gazdă, din pătuţ”. I-au urmat doi elevi de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” – Răzvan Niculescu (pian) şi Maria Roşculete (voce), cărora li s-au alăturat, tot cu momente muzicale, tineri la fel de talentaţi de la Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Atmosfera apropiatelor sărbători de iarnă a fost vestită, ieri, prin îndrăgitele colinde „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Leru-i ler” ori „Dimineaţa lui Crăciunu”, şi de Corul bărbătesc „Elpida” al Facultăţii de Teologie din Craiova, condus de dirijorul Efrem Petrişor.