Planul Roşu de intervenţie pentru un „incendiu” de proporţii la Centrul Multifuncţional Craiova

0
397

film 4Un incendiu puternic izbucnit, ieri, la unul din standurile cu produse chimice din incinta Centrului Multifuncţional Craiova a dus la activarea Planului Roşu de intervenţie. Zeci de pompieri, dar şi poliţişti, jandarmi şi voluntari au fost angrenaţi în activităţile de evacuare a celor peste 50 de răniţi în urma deflagraţiei, de acordare a îngrijirilor medicale şi înlăturare a efectelor evenimentului. Toată acţiunea a fost supravegheată de prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Din fericire, a fost vorba despre un exerciţiu pentru verificarea capacităţii de reacţie a tuturor structurilor implicate într-o situaţie de acest gen.

film (2)Scenariul pus la cale de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj a vizat un incendiu de proporţii izbucnit, ieri, în interiorul Centrului Multifuncţional Craiova, determinat de un scurtcircuit la unul din standurile de prezentare produse chimice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor agricole, flăcările propagându-se rapid la standurile învecinate. În interior se aflau recipienţi din plastic ce conţin produse chimice (pesticide, componente pe bază de sodiu care pot contamina personalul, iar prin ardere generează cianuri), astfel că pericolul era extrem de mare.

isu (1)La nivelul obiectivului, a fost activată celula de urgenţă, care a anunţat producerea evenimentului prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Personalul de serviciu din cadrul Centrului Multifuncţional Craiova avertizează ocupanţii clădirii despre producerea evenimentului cu îndrumarea persoanelor către căile de evacuare. Este alertată Garda de intervenţie a Detaşamentului 1 Pompieri Craiova, la faţa locului fiind direcţionate mai multe autospeciale şi ambulanţe.

Ajunşi la Centrul Multifuncţional, pompierii găsesc în interior peste 50 de persoane care prezentau arsuri şi intoxicaţii; 7 persoane imobilizate sub diferite materiale de construcţie ale standurilor de prezentare, fiind suspecte de fracturi ale membrelor superioare şi inferioare; dar şi 3 persoane cu dizabilităţi locomotorii aflate în scaune cu rotile. În plus, trapele din componenţa sistemului mecanic de desfumare nu au fost acţionate, sistemul fiind defect din cauza unei erori în centrala de semnalizare. Operaţiunile de evacuare a persoanelor din interiorul clădirii se desfăşurau prin uşile de acces din exterior, cu sprijinul Poliţiei Locale Craiova, concomitent cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului desfăşurate de cadrele ISU Dolj.

S-au suplimentat forţele de intervenţie

film 3Având în vedere situaţia extrem de gravă, inspectorul-şef solicită preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul de Dolj Nicolae Sorin Răducan, activarea Planului Roşu – etapa a III-a. Personalul din dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ informează medicul-şef coordonator pentru punerea în aplicare a Planului alb din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, Spitalului nr. 2 Craiova şi Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Stefan Odobleja” Craiova, astfel încât unităţile să fie pregătite pentru preluarea răniţilor. Forţele de intervenţie sunt suplimentate cu echipaje de la toate subunităţile ISU Dolj, întrucât inspectorul-şef ordonă aplicarea măsurilor stabilite pentru Nivelul II – Alertă Albastră.

IMG_5367Mai multe persoane sunt prinse pe acoperişul clădirii, astfel că se intervine cu autospeciala de salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Craiova, iar între timp se anunţă dispariţia a doi angajaţi ai Centrului Multifuncţional. Aceştia, în momentul producerii incendiului, se aflau la subsolul clădirii unde executau lucrări de întreţinere. Se solicită în sprijin echipajul canin de căutare – salvare din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Craiova şi echipajele canine din cadrul Centrul de Educare Canină pentru căutarea persoanelor dispărute. Incendiul este lichidat, victimele primesc îngrijiri, astfel că totul se încheie cu bine.

filmDe remarcat faptul că toate autospecialele de intervenţie ale ISU Dolj au sosit la Centrul Multifuncţional în timp real, pentru o analiză cât mai exactă. Reprezentanţii ISU Dolj au precizat că toate forţele implicate şi-au făcut datoria corespunzător, însă, în cazul unei situaţii reale, lucrurile sunt mai complicate, în primul rând pentru că intervine panica.