“Gigioc” şi alţi şapte craioveni arestaţi pentru infracţiuni cu violenţă

0
606

gigiocMagistraţii Tribunalului Dolj au admis, în noaptea de joi spre vineri, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui număr de şapte craioveni, implicaţi în scandalul petrecut la barul ON OFF, din centrul Craiovei, la începutul acestei luni. Este vorba despre Gigi Vadik Zavera zis “Gigioc”, Ioneluş Cimpoeru, Alexandru Băloiu, Florinel Barbu, Sorin Stelian Flutur, Cantemir Ştefan Mitre şi Cristian Vlădescu care s-au încăierat, atât în bar cât şi în stradă, lovindu-se cu săbii, cuţite, dar şi o rangă. Cei şapte craioveni, împreună cu alţii, au fost ridicaţi joi dimineaţă, în baza mandatelor de aducere emise de procurori, au fost audiaţi cu privire la faptele de care sunt acuzaţi şi în ciuda faptului că nici unul nu a recunoscut nimic şi nu a dat nici o declaraţie, au fost reţinuţi. Sunt acuzaţi de tentativă de omor, complicitate la tentativă de omor, constituirea de grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Inculpaţii au contestat măsura arestării, astfel că ultimul cuvânt, în ceea ce îi priveşte, îl va avea Curtea de Apel Craiova.

După o anchetă complexă, în lipsa plângerilor victimelor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reuşit să pună cap la cap toate detaliile încăierării petrecute la barul ON OFF de pe strada A. I. Cuza din Craiova, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie a.c. Având în vedere că această altercaţie a fost urmată de „răzbunări” ale unora din cei implicaţi, mulţi dintre ei cu antecedente penale, anchetatorii au decis să-i „salte”, joi, 17 noiembrie a.c., pe protagonişti şi după o serie maraton de audieri, şapte dintre ei au fost reţinuţi. Este vorba despre Ioneluş Cimpoeru, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de tentativă la omor asupra lui Cristian Vlădescu, constituirea unui grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; Gigi Vadik Zavera, acuzat de complicitate la tentativă la omor, constituirea unui grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; Florinel Barbu, Sorin Stelian Flutur şi Cristian Marian Vlădescu acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoare; Ştefan Cantemir Mitre şi Alexandru Grigore Băloiu acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.bar

Au vrut să se rupă de „Frăţia”

În referatul prin care au solicitat instanţei arestarea preventivă a inculpaţilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut faptul că, în cursul anului 2014, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani în penitenciarul din Craiova, l-a cunoscut pe liderul unui clan de interlopi din Dâmboviţa şi, după ce a fost pus în libertate chiar a participat, împreună cu alţi craioveni, membri ai grupului „Frăţia”, la o petrecere organizată de acesta. În acest context, Mitre a decis desprinderea sa şi a amicilor care l-au însoţit, din grupul „Frăţia” şi impunerea prin forţe proprii, cu scopul de a îl înlătura pe Gigi Vadik Zavera din funcţia de „lider”, acţiune susţinută de liderul clanului din Dâmboviţa. Pe acest fond, şi al ameninţărilor primite de la inculpatul Zavera Gigi Vadik, în cursul lunii octombrie 2016 şi începutul lunii noiembrie 2016, grupul condus de Mitre Cantemir Ştefan şi avându-i ca membri pe Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ şi Băloiu Alexandru Grigore, a planificat exercitarea unor acte de violenţă asupra grupării rămase fidelă lui Gigioc.

Astfel, potrivit procurorilor, vineri, 4 noiembrie a.c., Gigi Vadik Zavera l-a chemat pe un apropiat al lui Mitre la barul „ON OFF” din Craiova şi i-a cerut să le transmită lui Mitre şi lui Cristian Marian Vlădescu că le este interzis accesul în cluburile şi localurile cunoscute drept teritoriu de „dominaţie” al grupării „Frăţia”, nesupunerea având drept consecinţă exercitarea unor acte de violenţă. În cursul aceleiaşi seri, în jurul orei 23.30, Vlădescu s-a dus la barul ON OFF, unde se aflau Gigioc, Ioneluş Cimpoieru, Florinel Barbu, Cătălin Viorel Tudor şi alţi apropiaţi ai acestora. După discuţii contradictorii, care au degenerat, grupul condus de Zavera Gigi-Vadik a trecut la agresarea lui Vlădescu Cristian Marian, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi o ţeavă metalică, şi înjunghiat superficial în spate cu un obiect tăietor înţepător. Reuşind să părăsească localul, Vlădescu Cristian Marian i-a contactat pe Mitre Cantemir Ştefan şi Băloiu Alexandru Grigore, aflaţi în zonă, care au venit imediat la faţa locului. A avut loc o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, Zavera Gigi Vadik fiind lovit în mod repetat cu piciorul în cap de către Mitre Cantemir Ştefan iar Vlădescu Cristian Marian a reuşit să preia sabia deţinută anterior de Zavera, lovindu-l cu mânerul acesteia în cap.

Demn de subliniat este faptul că faptele constituie o acţiune de represiune, un act de vendetă voit exemplificator pentru ceilalţi membri ai grupării, întrucât agresorii au ales un loc public pentru manifestarea lor violentă, în zona centrală a oraşului, după cum au mai reţinut procurorii în referat.

Pe lângă cei şapte arestaţi, procurorii au solicitat mandat de arestare în lipsă pe numele lui Cătălin Viorel Tudor, care se sustrage cercetărilor, instanţa urmând să se pronunţe luni. Inculpaţii au contestat măsura arestării preventive, Curtea de Apel Craiova urmând să soluţioneze contestaţiile săptămâna viitoare.tribunal

Inculpaţi cu “palmares bogat”

Toţi cei implicaţi în acest scandal sunt cunoscuţi ai oamenilor legii, unii dintre ei fiind chiar condamnaţi. Lider al „Frăţiei”, Gigi Vadik Zavera „Gigioc” are la activ mai multe scandaluri, dar şi o condamnare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte pentru care a intervenit reabilitarea.

Ştefan Cantemir Mitre a „căzut” de mai multe ori. El a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj în anul 2014, după ce, în loc public, a agresat doi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Mitre se afla în perioada termenului de încercare, după ce, în octombrie 2013, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru participarea la scandalul cu împuşcături petrecut la intersecţia străzilor „Războieni” şi „Peneş Curcanu” din cartierul craiovean George Enescu, de pe 10 septembrie 2007. A fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare (hotărârea rămânând definitivă pe 26 ianuarie 2015), fiind eliberat condiţionat.

Alexandru Grigore Băloiu a fost de mai multe ori arestat preventiv şi apoi trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe sau pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. A fost achitat după ce a ajuns la înţelegere cu victimele. Pe 30 mai 2015 a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani – perioadă în care n-ar fi trebuit să comită alte infracţiuni – lucru ce nu l-a împiedicat să participe la scandalul de la ON OFF.

arestat