Craiova: Caravana SMURD “Fii pregătit!”, pe esplanada Teatrului Naţional

0
350

14040090_861953443937426_3841061362074144447_nCaravana “Fii pregătit!” este la Craiova astăzi şi mâine între orele 10.00 – 18.00, în piaţa William Shakespeare, pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu.

Timp de două zile, personalul ISU “Oltenia” Dolj organizează cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundaţii, incendii — şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă. Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor. Aceasta este cea de-a XXIII-a oprire a Caravanei SMURD “Fii pregătit!” într-un oraş din România. În perioada următoare traseul centrului mobil de instruire va trece prin Râmnicu-Vâlcea  (26–27 noiembrie), Bucureşti  (1 decembrie), Piteşti (3–4 decembrie), Ploieşti (10–11 decembrie), Giurgiu (17 decembrie) şi Alexandria (18 decembrie). Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundaţiei pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Fundaţiei pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanţat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.