Cinci craioveni la judecată pentru viol calificat şi cumpărare de influenţă

0
451

dubaCinci craioveni, doi dintre ei tată şi fiu, au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi viol în formă calificată. Trei dintre inculpaţi au violat o fată de 14 ani, apoi unul dintre autori a oferit 900 de lire sterline şpagă unui poliţist al Secţiei 3 Craiova pentru a schimba declaraţiile lui şi ale fiului din dosarul de viol. Patru dintre inculpaţi sunt în spatele gratiilor, iar pe 26 septembrie a.c. s-a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele celui de-al treilea bărbat implicat în comiterea infracţiunii de viol, care a fost dat în urmărire la nivel internaţional. Dosarul s-a înregistrat luni, 31 octombrie a.c., la Tribunalul Dolj şi este acum analizat de judecători în camera preliminară.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au anunţat că au dispus trimiterea în judecată a cinci persoane, într-o cauză complexă vizând comiterea infracţiunilor de viol în formă calificată (comis de trei persoane) şi cumpărare de influenţă, cu intenţia de a scăpa de cercetări în dosarul de viol. Este vorba despre Viorel Guluş, de 49 de ani, acuzat de cumpărare de influenţă şi viol în formă calificată, Aurelia Daniela Cimpoeru, acuzată de complicitate la cumpărare de influenţă, Viorel Alexe, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă, Alexandru Gabriel Guluş, acuzat de viol în formă agravată şi Florian Iulian Ferariu, acuzat tot de viol în formă agravată.

900 de lire sterline şpagă pentru a scăpa…

Cercetarea în cauză a început după ce o fată în vârstă de 14 ani a depus o plângere la Secţia 3 Poliţie Craiova în care explica faptul că, în dimineaţa zilei de 4 septembrie a.c., Viorel Guluş, împreună cu alte două persoane (fiul său Alexandru Gabriel, în vârstă de 16 ani şi un alt tânăr, Florian Iulian Ferariu, de 25 de ani) au forţat-o să întreţină relaţii sexuale. Plângerea penală formulată împotriva celor trei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, au fost demarate verificările, însă în raportul medico-legal nu au fost consemnate leziuni fizice, astfel că cercetările au continuat cu suspecţii în libertate, toţi trei fiind chemaţi să dea declaraţii cu privire la fapta de care erau acuzaţi. Numai că, în acest context, joi, 8 septembrie a.c., agentul principal Sîrbu Marian Alin, din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, a fost contactat telefonic, în repetate rânduri, de Daniela Cimpoeru, de 32 de ani, din Craiova, care i-a solicitat sprijin pentru schimbarea declaraţiei lui Viorel Guluş, de 49 de ani, din municipiu din dosarul de viol. În timpul convorbirilor telefonice craioveanca i-a propus poliţistului să îi ofere o sumă de bani în schimbul ajutorului, care ar fi constat în ruperea declaraţiilor aflate deja la dosarul de viol şi înlocuirea cu altele, astfel încât să scape de răspunderea penală. Agentul de poliţie însă şi-a informat superiorii şi pe ofiţerii specialişti ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj. S-a deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar procurorul desemnat şi ofiţerii anticorupţie au pus la punct rapid detaliile flagrantului, întrucât Viorel Guluş şi fiul său intenţionau să dispară (şi chiar plecaseră din Craiova).bani

Astfel, pe 8 septembrie a.c., agentul Sîrbu Marian Alin a înregistrat discuţia pe care a avut-o cu femeia şi cu Guluş Viorel, într-un birou al Secţiei 3 Poliţie Craiova, în timp ce Guluş recunoştea comiterea faptei, convins fiind că banii pe care îi dăduse îl vor salva.

(Guluş Viorel)G.V.: Nu că mi-e ruşine….

(Sîrbu Marian Alin) S.M.A.: Pe mine nici nu mă cunoşti foarte bine, poţi să spui, eu văd multe probleme, înţelegi? Nu e o ruşine, ai făcut-o, asta e!Se poate repara, sau nu! Eu zic că se poate, dar, şi de dumneata depinde, degeaba dai, degeaba dai dacă nu eşti sincer.

(Cimpoeru Aurelia Daniela)C.A.D.: El e prietenul meu…

S.M.A.: Eu te simt, dar acum dumneata ştii! Spune-mi ce s-a întâmplat acasă!

G.V.: Am ajuns acolo acasă, am băut, am ălea, am ălea, înţelegi?!

S.M.A.: Erai băut?

G.V.: Mort în cap! Nici nu ştiu ce-am făcut!

S.M.A.:Fii atent…De ce te…

C.A.D.: Bă, vere, spune…

G.V.: Şi i-am zis, mă sora mea, hai să stăm şi noi de vorbă, rămâne între noi, una, alta, cutare, s-a dezbrăcat…

S.M.A.: Dumneata…

G.V.: Da!

S.M.A.:Aşa!?

G.V.: S-a dezbrăcat, am făcut ce-am făcut…

(…)

G.V.: N-am bătut-o, n-am atins-o…am luat-o din vrăjeală frumoasă, uite rămânem prieteni, una, alta, te mai ajut şi eu.

S.M.A.: Bine mă nene, câţi bani dăduşi acia? Sunt banii lu mata, nu? Câţi bani dăduşi? Că de banii ăştia te duceai la curve…

G.V.: Păi dacă beat, omu beat, nebun…m-ai înţeles!?

S.M.A.: Spune-mi mata mie, câţi bani sunt aici?

G.V.: Sunt 45 de milioane!

S.M.A.: Sunt lire, dacă îi transformăm vin 45 de milioane!

„Prin comiterea faptei de cumpărare de influenţă, inculpatul Guluş Viorel urmărea înlocuirea propriilor declaraţii, respectiv cele date de către inculpatul minor Guluş Alexandru Gabriel (fiul său în vârstă de 16 ani), cu alte declaraţii olografe conţinând o situaţie de fapt contrară realităţii, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile în cauza penală instrumentată de organele de poliţie judiciară. În acest demers, inculpatul Guluş Viorel a fost sprijinit, în mod succesiv, de către inculpaţii Alexe Viorel şi Cimpoeru Aurelia Daniela, aceasta din urmă intermediind legătura dintre primul inculpat şi martorul-denunţător, sens în care ulterior, în cursul zilei de 08.09.2016, l-a însoţit pe acesta în incinta Secţiei nr.3 Poliţie Craiova, ocazie cu care au fost surprinşi în flagrant când i-au oferit  denunţătorului suma de 900 lire sterline”, au reţinut procurorii în rechizitoriu.tribunal

Dosarul şpăgii şi cel al violului au fost conexate

Ulterior, pe 13 septembrie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cauza de viol, cele două dosare fiind conexate, având în vedere că erau în strânsă legătură. În lipsa unor leziuni traumatice pe corpul victimei, specifice doar în situaţia constrângerii fizice a acesteia, ancheta a urmărit să scoată la iveală circumstanţele producerii faptei. Astfel, în urma cercetărilor şi a audierilor efectuate, anchetatorii au reţinut că victima a fost violată de cei trei craioveni, care au acţionat împreună, în mod coordonat şi prin constrângere psihică. Mai mult, s-a stabilit că Viorel Guluş i-a dat minorei de mai multe ori băuturi alcoolice, înainte de a ajunge cu ea în locuinţa unde au batjocorit-o. Din declaraţiile date în calitate de suspect de Viorel Guluş, tatăl lui Alexandru Guluş, a rezultat că cel dintâi i-a oferit spre consum băuturi alcoolice fetei de 14 ani, în două locaţii diferite, iar apoi a invitat-o la domiciliul său, deşi era pe deplin conştient de faptul că victima este minoră (colegă de şcoală cu fiul său) şi se afla într-o evidentă disproporţie de forţă fizică în raport cu inculpaţii, stare de vulnerabilitate de care aceştia au profitat pe deplin.

Dosarul s-a înregistrat luni, 31 octombrie a.c., la Tribunalul Dolj, şi a intrat în camera preliminară, pentru a fi analizat de judecători.