New Media şi capcanele mistificării

0
53

mondo-headerUn prieten rezident în Germania de ani buni, poetul şi traducătorul Dan Dănilă, îmi atrăgea atenţia, într-un succint comentariu la articolul meu de ieri (aici), că nu prostia, rectè imbecilitatea, ar fi de vină, ci lipsa bunei cuviinţe, obrăznicia: a nu avea, cum se spune, lungul nasului.

Cu siguranţă că aşa este, dar mai contează oare felul în care definim astfel de comportamente deviante atâta vreme cât, odată liberalizată „piaţa mediatică”  de minime constrângeri ale bunului-simţ, aria nesimţirii deschide larg porţile mistificării? Şi ce ne facem când mistificarea se infiltrează, până la a o condiţiona, în lumea politicului, unde în numele unui „adevăr”, asezonat potrivit „enteresului” personal ori de… partid, nici nu mai e vorba doar de o gratuită pălăvrăgeală, ci de puncte de vedere înglobând poziţii a căror vehemenţă nu e egalată decât de tertipurile unei manipulări cu consecinţe grave pentru o comunitate? Şi chiar pentru o ţară ori pentru lumea întreagă?

Şi nu mă refer nici la anostele confruntări aşa-zicând „politice”, cu ori fără iz electoral, nici la rapsodiile, repetate, ale delaţiunilor personalizate ori partinice, ci la cele care, orchestrate în forma unui sistem propagandistic structurat la cel mai înalt nivel statal, devin o armă uneori mai puternică decât orice armată.

Că propaganda n-are, în structurile sale istoricizate, neapărat suport în cadrul unei logici elementare, indiferent ce culoare i se conferă, e o evidenţă pe care o ştiu bine cei ce-au trăit sub dictaturi. Cum am putea uita „daciadele” ceauşiste, generalizate în toate domeniile, cu o râvnă şi cu cheltuieli de energii ce-ar fi putut servi în alte scopuri mai fireşti şi mai trebuincioase Ţării?

În lumea de azi, în acelaşi context al tehnologiei mediatice la care făceam referire ieri invocând conceptul de societate lichidă al unui cunoscut sociolog contemporan, o propagandă sistemică şi cu suport statal, centristă, aşadar, este neîndoielnic cea pe care o exersează în ultimii ani Rusia lui Putin. Dovezile sunt la vedere – de la scandalul hackerilor compromiţând structuri informative din SUA, cu implicări chiar în campania electorală de peste ocean, la denaturarea pro domo sua a întregii dezbateri geopolitice, în care războiul rece a fost reînviat şi, pe deasupra, a fost încălzit până spre fierbere.

Sistemul propagandistic putinian are o anvergură, astăzi, care, în sine, e pe punctul să alerteze nu doar guverne, occidentale ori vecine, luate drept ţintă, ci, raportat la experienţe mai vechi ori noi, chiar şi pe concetăţenii săi. Gama mediatică este imensă (de la Russia Today, puternicul network în limba engleză finanţat de guvern şi care numără nu mai puţin de 2500 de angajaţi, la agenţia video Ruptly cu sediul la Berlin şi până la penetrarea reţelelor de socializare sub diverse şi misterioase usere, ca să nu mai vorbim de cele anonime), iar ţintele în plin proces de extindere.

Procedeele sunt, într-o aparenţă oricât de înşelătoare, de o simplitate dezarmantă. Se lucrează, de obicei, cu materialul clientului: se evocă un eveniment politic dintr-o ţară X, „inamică” ori

doar considerată adversară, şi i se ataşează o judecată, fie cu jumătăţi de adevăr, fie de-a dreptul printr-o răsturnare radicală.

Recent, şi Italia cu premierul său Renzi, s-a aflat pe lista unor astfel de manipulări mediatice. Duminica trecută, la Roma, s-a desfăşurat un miting în favoarea memorandumului constituţional prevăzut pe 4 decembrie. Era, deci, un miting redus numeric, al susţinătorilor lui DA. Russia Today l-a prezentat, masiv şi repetat, exact pe dos: „Mii de cetăţeni au protestat pe străzile Romei împotriva primului-ministru italian Renzi, care a lansat un referendum de reformă constituţională ce va avea loc pe 4 decembrie. Oamenilor le e teamă că reformele, menite să demoleze Senatul, vor conduce la puteri mai mari în mâinile preşedintelui Consiliului…” Şi, ciracii de pe reţele, atâta au aşteptat, ruşi specializaţi ori italieni subsumaţi taberei „amicilor” Rusiei şi ai lui Putin, s-au dedat la reluarea, în forme încă şi mai virulente, ale acestei false ştiri.

Cât despre hackeri, în definitiv cybercriminals, cum mai sunt definiţi în orice dicţionar englez, cu suport financiar generos şi selectaţi după criterii cu adevărat „meritocratice” (căci în propagandă nivelul costurilor nu… contează), pe ei i-aş ataşa acelei armate de minţi germane despre care viitorul autor al  romanului „1984”, Orwell, spunea, încă de prin anii patruzeci, că dacă inteligenţa şi capacităţile lor intelectuale ar fi fost folosite în scopuri paşnice cultura lumii ar fi avut nesperat de mult de câştigat.