Şanse în plus pentru studenţii de la „Drept”

0
584

InternshipFacultatea de Drept a Universităţii din Craiova a lansat un programt de intership, dedicat studenţilor înscrişi la cursurile de master , continuând politica de deschidere instituţională şi de pregătire a studenţilor pentru viaţa profesională reală. Mai mulţi studenţi fac parte din această „curricula” , iar beneficiile se pot vedea în timp.

Sunt foarte mulţi paşi prin care un tânăr poate ajunge la desăvârşirea unei cariere. Sunt obstacole, sunt şi succese, dar totul poate fi aleatoriu, atunci când nu este ceva strict. „La început de carieră, primii paşi sunt dificili, iar viitorul – incert. Până să se afirme într-un domeniu, un profesionist trece prin mai multe etape, prima dintre ele fiind aceea în care a acumulat cunoştinţe în facultate, însă nu are experienţă practică şi se loveşte de reticenţa angajatorilor  de a coopta oameni neexperimentaţi. Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova intervine în acest sens în sprijinul studenţilor”, a afirmat prof.univ.dr. Gabriel Olteanu, prodecan cu cercetarea şi coordonatorul proiectului. Selecţia tinerilor, care s-a încheiat recent, iar printre benefeciari sunt studenţi care au de partea lor pregătirea: Bianca Popescu, Nistor Dragoş, Andreea Moruntale, Goagă Adriana şi Dihoru Isabela, absolvenţi de licenţă, în 2016.

Aprecieri de la student la decan

Nu este lipsită de importanţă nici declaraţia unui student : „Cei implicaţi în intership vor avea posibilitatea să cunoască activitatea didactică, de crecetare şi administrativă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova şi pot acumula cunoştinţe şi experienţă practică ” –  Dragoş Nistor, prezent în programul de masterat, specializarea „Ştiinţe penale”. Obiectivele specifice acestui program vizează pregătirea şi participarea la activităţile didactice directe cu studenţii de la programele universitare de licenţă, activităţi de identificare şi pregătire proiecte dedicate tinerilor, „analiza cadrului normativ specific activităţilor desfăşurate în instituţie şi, de asemenea, se doreşte obţinerea feedbackului cu privire la activitatea facultăţii, de la un grup valoros de studenţi, aflaţi la cursurile de master, pentru a putea îmbunătăţi procentul de inserţie profesională la finalul cursurilor. Ţinem  să amintim că programul se derulează în perioada noiembrie 2016 – iunie 2017, iar activitatea desfăşurată va fi analizată de cătră Consiliul Facultăţii şi prezentată departamentelor didactice  ”, după menţiunea decanului Facultăţii de Drept, prof.univ.dr.  Sevastian Cercel.