Parlamentul European a dezbătut concluziile Consiliului cu privire la situaţia din Siria

0
430

VictorBostinaruParlamentul European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a dezbătut concluziile Consiliului cu privire la situaţia din Siria. Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat, în intervenţia sa din plen, faptul că Rusia şi Assad nu respectă dreptul umanitar şi refuză totodată orice încetare a focului pentru a permite accesul ajutorului umanitar.

„Este de neiertat să asistăm la o asemenea oroare şi să facem atât de puţin. Nu putem contesta complexitatea războiului din Siria şi angajamentul clar de a lupta împotriva Daesh, dar în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem bombardarea deliberată a spitalelor şi a populaţiei civile din Alep. Ştim că există şi alte grupări extremiste infiltrate dar lupta împotriva terorismului nu justifică asasinarea civililor nevinovaţi. S-a terminat, e de ajuns, trebuie să terminăm cu diviziunile şi ezitările faţă de Rusia şi să cerem recunoaşterea crimelor de război.”, a subliniat eurodeputatul Victor Boştinaru.

„Aceste lucruri trebuie adresate urgent Curţii Penale Internaţionale”

De asemenea, eurodeputatul Victor Boştinaru a făcut referire şi la Comisarul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al Hussein care declara, la Geneva, faptul că Naţiunile Unite ar trebui „să vorbească cu o singură voce” şi că „eşecul colectiv al comunităţii internaţionale de a proteja civilii şi de a pune capăt acestei vărsări de sânge care ar trebui să ne bântuie, în fiecare zi”. „Salut concluziile Consiliului privind Siria şi angajamentul de a lua măsuri urgente pentru a asigura acces umanitar neîngrădit în Alep şi de a-i trage la răspundere pe cei responsabili de încălcarea dreptului umanitar internaţional. Aceste lucruri trebuie adresate urgent Curţii Penale Internaţionale” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.