Universitatea din Craiova sărbătoreşte 50 de ani de învăţământ economic superior

0
923

anca mehedintu poza 3În urmă cu 50 de ani, la Craiova se puneau bazele învăţământului economic superior, în cadrul Universităţii din Craiova. A trecut jumătate de secol, iar evenimentul trebuie celebrat cum se cuvine. Astfel, joi, 27 octombrie, în „Sala Albastră” a Universităţii din Craiova, va avea loc loc manifestarea care pune în valoare şcoala economică superioară din Craiova. Sunt mai multe activităţi incluse, fiind cuprinsă şi cea de-a VIII-a ediţie a Conferinţei internaţionale „iCOnEc”, punctul culminant fiind acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Craiova pentru prof.univ.dr. Florin Georgescu, prim vice-guvernator al Băncii Naţionale a României, în ziua de 28 octombrie.

 Pe 5 octombrie 1966, 166 de studenţi au alcătuit prima generaţie care a fost educată în domeniul ştiinţelor economice la Craiova, sub coordonarea prof. univ.dr. Constantin Botea , decan al facultăţii şi al unui corp profesoral de excepţie. Tinerii au fost înscrişi la trei secţii (specializări) – Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor; Contabilitate; Economia agriculturii. În acest moment, sub noua titulatură, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor înseamnă 3.500  de studenţi şi 30 de programe de licenţă şi master, rezultate ale cercetării publicate în cele mai importante reviste de specialitate, evenimente ştiinţifice şi un pachet de parteneriate pentru practica studenţilor cu rezultate excepţionale.

Oaspeţi de marcă la Craiova

La eveniment, şi-au anunţat participarea cercetători şi cadre didactice de la mari Universităţi din Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia, dar şi membri marcanţi ai mediului academic: prof.univ.dr. Nicolae Istudor (rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti) şi prof. univ.dr. Gheorghe Zaman (Institutul de Economie Naţională – Academia Română). De asemenea sunt aşteptaţi oaspeţi de la Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj – Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu – Mureş , Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Nu în ultimul rând, vor fi prezenţi ec.  Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, şi parteneri ai mediului de afaceri: FORD România, „Automobile Dacia” SA, BCR – Sucursala Craiova, BRD – GSG – Sucursala Craiova, SC MERCUR SA Craiova, SC ELPRECO SA Craiova, etc. „Prin această manifestare vrem să stabilim o punte între generaţii – prima şi cea de acum. Ne dorim să arătăm imaginea din prezent a instituţiei noastre şi avem cu ce să ne mândrim, acum când sunt atâtea programe  de cercetare şi dezvoltare aflate în derulare. Suntem onoraţi să avem invitaţi de marcă la acest eveniment, ceea ce dovedeşte că avem o şcoală foarte bună în ceea ce ţine de învăţământul superior economic ”, a declarat conf.univ.dr.  Anca Mehedinţu, prodecan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul Universităţii din Craiova.