Cu întârziere, vaccinul hexavalent ajunge la DSP Dolj

0
418

dspMinisterul Sănătăţii informează că din a doua parte a lunii octombrie intră în normal programul de vaccinare a copiilor, conform schemei naţionale de imunizare. Vaccinul hexavalent a fost recepţionat, iar în cursul acestei luni va începe imunizarea copiilor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive (pertusis), hepatitei virală B, poliomielitei şi Haemophilus influenzae tip b. La sediul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj a ajuns recent prima tranşă de 3.175 de doxe de vaccin, iar spre sfârşitul lunii în curs sunt aşteptate tot atâtea.

  La nivel naţional, primul lot de vaccin, 115.000 de doze, este acum în depozitul Unifarm şi într-o săptămână a început să fie distribuit către Direcţiile de Sănătate Publică. După ce au ajuns în depozitele locale, DSP-urile îi anunţă în aceste zile pe medicii de familie că pot ridica vaccinul pentru derularea programului de imunizare în condiţii optime. De asemenea, Ministerul Sănătăţii face apel către medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili şi a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent. Al doilea lot de vaccin hexavalent, adică restul de 140.000 de doze, va ajunge în România până pe data de 31 octombrie 2016. Să precizăm că acest vaccin provine din Franţa, singura ţară europeană care îl poate produce, după cum ne-a precizat reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Începe vaccinarea antigripală

  Vaccinul ROR, împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, este în stocuri suficiente, astfel încât să poată fi asigurată imunizare tuturor copiilor care au nevoie de acest ser. „Recomandăm părinţilor să se adreseze medicilor de familie pentru vaccinare. De asemenea, sunt stocuri suficiente şi pentru vaccinurile împotriva Hepatitei B şi DTP (difterie, tetanos, pertusis)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

  Vaccinul antigripal a fost, la rândul său, recepţionat, iar până la finalul lunii octombrie va începe campania de vaccinare. Vor fi 500.000 de doze disponibile pentru populaţia vulnerabilă de boală (copii, bolnavi cronic, vârstnici şi personal sanitar), cu posibilitatea de suplimentare a dozelor, în funcţie de cerere. Vaccinul BCG, serul împotriva tuberculozei destinat nou-născuţilor, va ajunge în maternităţi în maximum trei săptămâni, iar pentru vaccinul pneumococic au fost alocate fondurile necesare şi va fi demarată procedura de achiziţie.sanofi

În stoc şi la Craiova

  „În urmă cu trei zile am primit 3.175 de doxe de vaccin. Spre sfârşitul lunii vor mai veni încă pe atâtea. Ca să recuperăm, ne-ar trebui 6.000 de bucăţi. Lunile august şi septembrie sunt deja asigurate prin aceste loturi. Trebuie precizat că într-o fiolă de vaccin hexavalent sunt 6 vaccinuri. Achiziţia s-a făcut de la unicul producător european, care este din Franţa. Să mai amintim că, înainte vreme, lucram cu vaccinuri singulare şi era nevoie de o pauză între administrarea lor de circa o lună de zile. Acum putem administra vaccinul la 3 luni, la 6 luni şi la 11 luni. Se pune mare accent pe faptul că, atunci când copiii intră în colectivitate, grădiniţă, şcoală, ei să fie deja imunizaţi”, ne-a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Un scurt istoric

  În prezent, vaccinul este luat de la producătorul Sanofi Pasteur. Totul a început în decembrie 2016. „În decembrie 2013, Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord cadru pe 4 ani pentru achiziţia a 18 medicamente necesare pentru tratamentul bolnavilor de TBC. În urma procedurii de achiziţie publică centralizată, MS a încheiat acordul pe o valoare maximă de 30.158.840 lei, ceea ce reprezintă o economie de 28% faţă de valoarea maximă estimată în baza achiziţiilor efectuate în anii anteriori de 41.961.330 lei. O altă achiziţie publică centralizată care a produs economii majore pentru sistem s-a încheiat în luna octombrie 2013, când MS a încheiat acordul cadru pentru achiziţia unei cantităţi maxime de 1,4 milioane de doze de vaccin hexavalent, pentru o perioadă de 4 ani. Acordul cadrul s-a încheiat pe o valoare de 97.664.000 lei, pe patru ani, ceea ce reprezintă o economie de peste 33,6%,faţă de valoarea estimată în baza achiziţiilor efectuate în anii anteriori de 147.196.000 lei. În continuare vor mai avea loc achiziţii centralizate pentru dispozitive medicale implantabile şi material sanitare,sperând că economiile pe care le vom realiza ne vor ajuta în îmbunătăţirea activităţii spitalelor”, se arăta în Discursul ministrului Sănătăţii cu privire la Strategia Naţională de Sănătate şi achiziţiile publice centralizate publicat la data de 27.12.2013.

  În Dolj, în evidenţele CAS sunt peste 400 de cabinete de medicină de familie.

vaccin