S-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 80 de ani, actorul Sebastian Papaiani, unul din puţinii monştri sacri, pe care îi mai avea cinematografia noastră. Legendar interpret al unor personaje, precum Făniţă, Căpşună, Eremia, Sucă, Peneş Curcanul, Păcală, Sebastian Papaiani a fost un actor iubit, încă de la debutul său, în comedia regizorului Geo Saizescu, pe un scenariu al lui Dumitru Radu Popescu „Un surâs în plină vară” (1963). A jucat în 67 de filme, fiind actorul fetiş al regizorului Geo Saizescu, mehedinţean de obârşie, şi merită zăbovit puţin asupra filmului de debut, bine confecţionat, în care mesajul propagandistic, teribil, este eclipsat literalmente de valoarea distribuţiei. În 1963 gospodăria colectivă era un fapt împlinit, chiaburii lichidaţi şi nu mai existau decât eventual rătăciţi care nu înţelegeau mersul istoriei. Filmul nu îşi propune altceva decât să discrediteze ideea de iniţiativă privată, motiv pentru care „Făniţă” eşuează lamentabil ca întreprinzător particular, deşi are mintea ascuţită, fie că vinde gogoşi, ouă, oglinzi sau ciuperci etc. Din adaos comercial – speculă, cum era considerată –, nu se poate trăi. Munca în comun era chezăşia prosperităţii, care întârzia să vină. În cele din urmă „Făniţă” încearcă şi un compromis, mai degrabă o propunere de asociere cu cooperativa agricolă, obiectul de activitate constituindu-l apicultura, numai că solicită 20% din profitul afacerii care, evident, pică. Este îndemnat cu „vorbe dulci” de preşedintele cooperativei, George Constantin, „nea Grigore”, să persevereze, numai că în comunism ideile sunt un bun comun şi nu se plătesc individual. Cu Dem Rădulescu, Draga Olteanu Matei, Puiu Călinescu, Rodica Mandache în distribuţie şi, bineînţeles Sebastian Papaiani, tânăr şi frumos, îndrăgostit lulea de frumoasa Liorica (Florina Luican) filmul se salvează de la un eşec previzibil. Până şi iubirea Lioricăi faţă de „Făniţă”, destul de aprinsă, dar şi tristă pe alocuri, este condiţionată de intrarea acestuia în cooperativa agricolă. Nu se râde în hohote, dar se zâmbeşte copios, la un film eminamente de propagandă, în care Sebastian Papaiani îşi face debutul anunţând o carieră teribilă. Până într-o zi în care, după o îndelungată suferinţă, îşi încheie socotelile în această lume, în care a fost totuşi, cum spuneam, iubit, dovadă că pe Aleea celebrităţilor din Piaţa Timpului, din Capitală, are numele încrustat. În aproape toate apariţiile sale, tonice, ne-a provocat un surâs. Indiferent de anotimp.
