Franţa şi Rwanda întorc pagina

0
570

Povestea este cunoscută. Pe 6 aprilie 1994, preşedintele rwandez, Juvenal Habyarimana, însoţit de preşedintele burundez, Ciprien Ntaryamira, se aflau într-un avion care se pregătea să aterizeze pe un aeroport din Kigali. O rachetă sol-aer a lovit avionul şi nici un pasager nu a scăpat cu viaţă. A fost începutul unei drame ale cărei efecte încă mai sunt resimţite în Africa. Forţele armate rwandeze şi miliţiile alternative au comis un genocid. Populaţia hutu, majoritară, extermină populaţiile tutsi, care fuseseră apropiate ocupanţilor belgieni. Se estimează că tragedia s-a soldat cu aproape 800.000 de morţi, dintr-o populaţie, atunci, de 7,5 milioane locuitori. Când belgienii au părăsit Rwanda, care şi-a dobândit independenţa pe 1 iulie 1962, puterea a încăput pe mâinile populaţiei hutu, monarhia tutsi fiind abolită în decembrie 1960. Nişte opozanţi tutsi au încercat să reziste, dar au fost asasinaţi la sfârşitul anului 1963 şi începutul anului 1964, în Uganda. Pe 24 iunie 1994, Franţa a aplicat rezoluţia 929 a Consiliului de Securitate, lansând operaţiunea „Turcoaz”, în scop umanitar, primind ajutorul Senegalului şi al câtorva state africane. Pe 4 iulie 1994, Frontul Popular Rwandez (FPR) se instalează la Kigali, ca organ al opoziţiei tutsi faţă de guvernul hutu, iar şeful statului major al FPR, Paul Kagame, asigură, pe 18 iulie, că războiul s-a sfârşit. Forţele franceze se retrag. Vizita de acum câteva zile a lui Paul Kagame, fostul dictator militar tutsi, la Paris, prima după genocidul din 1994, primirea lui la Elysee, de către Nicolas Sarkozy, a generat multe comentarii. Deşi partea franceză a depus eforturi pentru minimalizarea vizitei, în cele din urmă, printr-un comunicat al Palatului Elysee, a acceptat că e vorba de „un alt pas în procesul de normalizare între cele două ţări”. Anterior, în februarie 2010, pe fondul unei pregătiri făcute de Claude Gueant şi Bernard Kouchner (actualul ministru de Interne şi fostul ministru de Externe), Nicolas Sarkozy fusese la Kigali. N-a prezentat nici o scuză, precum Belgia şi SUA, ca să nu mai vorbim de căinţă, doar recunoaşterea „unei forme de orbire”, pentru că nu s-a anticipat dimensiunea genocidului sub regimul hutu. Bernard Kouchner vorbise despre o greşeală politică, dar guvernul francez n-a fost dispus să admită altceva. Ancheta judecătorului Bruguiere asupra circumstanţelor doborârii avionului prezidenţial, la 6 aprilie 1994, care a declanşat genocidul, a fost stopată. La rândul său, şi guvernul rwandez, prin raportul de anchetă din 2008, Mucyo, acuză oficiali francezi de implicare în genocid. Fostul ministru al Apărării, Herve Morin, a afirmat, luni, că era logic ca Franţa să reia relaţiile diplomatice cu Rwanda, dar nu era necesar să fie primit Paul Kagame la Paris. Diplomatic, Nicolas Sarkozy a afirmat „ataşamentul său faţă de  statul de drept şi cooperarea judiciară între cele două ţări”, potrivit Elysee. Dar, în general, interesele economice au prevalat. Franţa nu poate ignora un actor important în regiunea Marilor Lacuri şi un mic dragon economic în devenire. Angajamentele financiare franceze în Rwanda vor depăşi 23,7 milioane euro, ajungând la 42,2 milioane euro. Într-un lung interviu acordat cotidianului „Liberation”, preşedintele rwandez a insistat asupra necesităţii întoarcerii paginii. Ales cu 93% din voturi la ultimele alegeri, ceea ce sugerează cât de solidă este democraţia în Rwanda, acuzat de crime şi jaful resurselor subsolului, Paul Kagame ştie că interesele economice au întâietate. Francezii pot investi în domeniul energetic, în turism şi infrastructură.