Ryanair, forţată să redirecţioneze zborurile operate de pe aeroportul Ciampino

0
346

avionCompania aeriană Ryanair a fost forţată să redirecţioneze sau să anuleze zborurile operate de pe aeroportul Roma Ciampino, din cauza lucrărilor de mentenanţă la pista de decolare/aterizare, care se vor desfăşura în octombrie pentru o perioadă de două săptămâni. Cea mai mare parte a zborurilor Ryanair programate pentru perioada 14-29 octombrie (inclusiv) vor fi operate din sau către aeroportul Roma Fiumicino, şi, cu regret, alte zboruri au fost anulate. Toţi clienţii afectaţi au fost notificaţi prin email. Ryanair le recomandă celor care călătoresc către/din Roma în perioada indicată, să acceseze Ryanair.com pentru ultimele notificări de călătorie şi opţiuni de schimbare a zborurilor. “Aeroportul Roma Ciampino va fi închis pentru o perioadă de două săptămâni în octombrie pentru lucrări de mentenanţă la pista de decolare/aterizare, ceea ce va însemna redirecţionarea majorităţii zborurilor către aeroportul Roma Fiumicino şi anularea unui număr redus. Toţi clienţii afectaţi au fost notificaţi prin email şi ne prezentăm scuzele sincere consumatorilor afectaţi de această închidere a pistei”, a precizat Robin Kiely, reprezentant Ryanair.