Jumătate din liceele doljene sunt în aer, iar la gimnaziu o cincime nu a luat nota 5!

0
447

liceuNe îmbătăm cu apă rece, de fiecare dată când avem excelenţe în orice materie. Învăţământul nu face notă discordantă. Bucuria noastră că suntem, graţie colectivului de profesori de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, pe podiumul naţional al performanţei şcolare este umbrită de realitatea celorlalte cifre. Acestea reprezintă, de fapt, marea masă a învăţământului doljean. Din fiecare cinci elevi înscrişi la Evaluarea Naţională, în acest an, unul nu a obţinut măcar media 5. Iar liceele unde s-a intrat cu note între 2,22 şi 4,54 sunt în număr de 21, dintr-un total de 43!  Iată că, la aproape jumătate din licee, învăţământul este deplorabil, iar rezultatele grăiesc de la sine. Publicăm, mai jos, o listă a unităţilor şcolare faţă de care managementul ISJ Dolj ar trebui să pună în aplicare cele mai pertinente măsuri de remediere şi eliminare a cauzelor, desigur, cu o analiză riguroasă pe verticală, în lanţul cronologic şcolar. Ne îndoim că se va face ceva în acest sens. Am fi naivi să nu înţelegem că suntem în an electoral şi gândurile celor răspunzători vor fi calibrate spre alte orizonturi.

  Cele mai mici medii cu care s-a intrat la liceele: Liceul Teoretic Amărăştii de Jos – 2,22, Liceul Tehnologic „Petre Baniţa” Călăraşi – 2,29; Liceul Teoretic „Horia Vintilă” Segarcea – 2,39; Liceul Tehnologic Auto Craiova – 2,44; Liceul Teoretic „George St. Marincu” Poiana Mare – 2,51; Liceul Tehnologic de Transporturi Auto – 2,60; Liceul Tehnologic Căi Ferate Craiova – 2,75; Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova – 2,88; Liceul Teoretic „Gh. Vasilichi” Cetate – 2,90; Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova – 3,18; Colegiul Tehnic Energetic Craiova – 3,51; Liceul „Traian Vuia” Craiova – 3,52; Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” Craiova – 3,52; Colegiul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” – 3,53; Colegiul „Ştefan Odobleja” Craiova – 3,63; Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” Bârca – 3,63; Liceul „Matei Basarab” Craiova – 3,65; Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” Băileşti – 3,71; Liceul Tehnologic „Constantin Nicolăescu Polpşor” Pleniţa – 3,98; Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat – 4,05; Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” Melineşti – 4,54.buzesti

Aproape o mie de elevi cu media sub 5 au intrat la liceu

  Din simpla însumare a numărului total de locuri scoase la concurs de unităţile de învăţământ sus-menţionate ajungem la cifra de 1.372. În rândul locurilor scoase la concurs, unde ultimele medii de intrare au fost de cel puţin 5,01, avem un total de 2.744 de locuri. Aşadar, jumătate din locurile puse la dispoziţia elevilor sunt ocupate de cei cu medii sub 5. Şi vorbim în acest caz de 918 locuri.

  La ierarhia din judeţul Dolj, în urma Evaluării Naţionale au fost incluşi 4.387 elevi. Cea mai mică medie la evaluare a fost de 2,22, obţinută la Şcoala Gimnazială Ocolna. Un total de 868 elevi au luat note între 4,99 şi 2,22. Astfel, o cincime din elevii examinaţi nu a reuşit să ia cel puţin nota 5! Medii între 10 şi 9 inclusiv au obţinut 772 de elevi, iar între 9 şi 5 au obţinut 2.746 elevi.

În 2015, în Dolj, au luat Definitivatul doar 51,72%!

  Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean informa, anul trecut, că au fost publicate rezultatele finale din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015, iar statistica se prezenta astfel: candidaţi cu drept de participare la examen (validaţi de aplicaţia electronică) – 214, dintre care: promovaţi cu note peste 8 (opt) – 75 (51,72%); nepromovaţi – 70 (48,28%); absenţi – 13; retraşi – 56.

  S-a înregistrat un număr total de 52 contestaţii astfel: educatoare – 8; lb. română – 8; matematică – 8; învăţători – 7; ed. fizică – 6; lb. franceză – 5; lb. engleză – 3; chimie – 2; istorie – 1; arte plastice – 1; asistenţă medicală – 1; fizică – 1. Au fost rezolvate, în plus, în urma cărora s-a modificat nota – 9; rezolvate în minus, în urma cărora s-a modificat nota – 24, iar contestaţii în urma cărora nu s-a modificat nota au fost 19. Procentul final de promovabilitate la examenul naţional de definitivare din Dolj a fost de doar 51,72%.

  Aşa că, dacă profesorii care predau, deja, la clasă se înscriu să obţină definitivarea în învăţământ şi doar jumătate reuşeşte să promoveze concursul, ce aşteptări să mai avem de la elevi?liceu amarastii de jos

O treime a picat Bacalaureatul

  Lista candidaţilor la examenul de Bacalaureat din acest an, sortată după medie, ne arată acelaşi dezastru, la fel de respingător. S-au înscris la examenul maturităţii 4.376 de elevi. Dintre aceştia, 301 nu s-au mai prezentat la probele de examinare. Au fost respinşi, însă, 1.354 dintre ei, pentru că nu au obţinut media de trecere. Doar 2.711 elevi au reuşit să promoveze acest examen. La un simplu calcul, constatăm că o treime din cei ce au mers la şcoală, timp de 12 ani, nu a reuşit să ia media de trecere a Bacalaureatului! Or, facultăţile vor lucra cu acest material livrat de licee. Şi, mai departe, mergând pe firul cronologic, licenţiaţii vor deveni specialiştii pe mâna cărora ne vom da sănătatea, mintea, banii şi cel mai important lucru – încrederea oarbă în capacităţile lor! Cert şi sinistru viitor ni se întinde, ca o sfoară modelată din premoniţii.

  Să mai amintim că universităţile nu ştiu ce favoruri să mai facă pentru a capta bunăvoinţa bravilor elevi, fie ofertând cazare la tarife simbolice, uneori chiar gratuit, fie promiţând tot felul viitoare avantaje post-şcolarizare mai mult decât iluzorii. Pentru că, să fim oneşti până la capăt. Craiova, ca să nu vorbim de alte localităţi din împrejurimi nu oferă mai nimic în câmpul inserţiei profesionale. Totul se reduce la angajările din sectorul multinaţionalelor – reţele alimentare, call-center etc. şi la joburile din sectorul public – aici lustruitul pantofilor, pupatul mai-marilor şi un cinism la purtător fiind singurele care garantează reuşita.

„Căutăm tineri care sunt gata să schimbe mentalităţile”

  Încheiem într-o notă optimistă, cu câteva dintre gândurile rectorului Universităţii din Craiova, care pune punctul pe „i” şi arată că tinerii trebuie să-şi schimbe mentalitatea şi că adaptabilitatea ar trebui să fie deja trăsătura de bază a oamenilor, pentru a putea face faţă provocărilor în planul formării profesionale şi al evoluţiei din câmpul muncii. „Pendulăm între lamentaţii privind exodul copiilor şi discursuri nervoase, nu neapărat acoperind vreo substanţă reală. În ceea ce priveşte Universitatea din Craiova, cred că noi am demonstrat că am intrat într-o nouă etapă. După cum aţi văzut cu siguranţă din mesajele noastre lansate în spaţiul public, căutăm tineri care sunt gata să schimbe mentalităţile, îi căutăm pe oamenii care ştiu că depinde şi de ei să-şi construiască o carieră”, ne-a precizat într-un interviu prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu.