Peste 51 milioane de euro, investiţi în infrastructura rutieră

0
354

corina-cretuComisia Europeană a aprobat, ieri, proiectul retrospectiv de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci, parte a Drumului Naţional 1H (DN 1H). Valoarea totală a proiectului este de 51,6 milioane de euro, iar contribuţia UE este de 29,3 milioane euro, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR). Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat că prin alocarea acestor bani din FEDR, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, România îşi va recupera cheltuielile efectuate iniţial din bugetul naţional pentru acest proiect. „Reabilitarea celor 54 de km de drum naţional este importantă nu doar pentru cei aproape 250 de mii de locuitori ai judeţului Sălaj, ci şi pentru operatorii internaţionali de transport. Proiectul contribuie astfel la crearea unui sistem naţional de transport sustenabil, atât în beneficiul populaţiei, cât şi al mediului de afaceri”, a subliniat Corina Creţu. Proiectul retrospectiv este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Transport” 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 2 Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil. României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007-2013 şi alte 23 de miliarde (la preţuri curente) în perioada 2014-2020.