Alegeri locale fără surprize sunt excluse. Asta ştiam şi anunţasem. Din experienţa anterioară. Ceea ce nu aveam cum să proclamăm, înaintea desfăşurării lor, era localizarea surprizelor şi, de bună seamă, amplitudinea acestora. Chiar succesul relativ robust al social-democraţilor (PSD), în localităţile Doljului – anticipat şi facilitat de votul într-un singur tur – se prefigura prin numărul mare de primării deţinut. N-au ieşit “rău”, paradoxal, nici liberalii, dacă liderii lor ţin cont atât de linia de sosire, cât şi de cea de plecare. Au ajuns la 30 de primari. O surpriză se cheamă şi notabila comportare a celor de la ALDE, formaţiune nouă, prezentă la primele alegeri locale. Oricum, cu peste 40 de primari noi, tot atâţia viceprimari noi, care vor rezulta după constituirea consiliilor locale, se poate vorbi de un consistent proaspăt eşalon de aleşi locali, cu care se primeneşte sau infuzează administraţia publică locală a judeţului. Sunt, cum spuneam peste 40 de noi primari în localităţile doljene. Până la depunerea jurământului, ar trebui să se pună la punct cu noţiunile elementare de legislaţie în vigoare privind administraţia publică locală. De asemenea, sunt peste 70 de primari reinvestiţi, majoritatea acestora, convinsă că popularitatea este întreţinută prin fapte asumate şi nicidecum printr-un comportament conform căruia “merge şi aşa”. Exemple la îndemână sunt destule. La Dăbuleni, Nicolae Drăgoi, primar hârşit de-a lungul câtorva mandate, a crezut că rezistă “asaltului” unui contracandidat tenace, cu bună imagine, ex-procurorul Aurel Băjenaru, din partea PNL, în pofida unui sărac bilanţ, dar şi al trecerii anilor. S-a văzut făcut K.O., mai exact depăşit la numărătoare, cu peste 1.100 de voturi. La Amărăştii de Jos, Ion Dinu, vechi în Primărie, s-a trezit dat la o parte de liberalul Marian Firănescu, ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a petrecut la Desa, o altă comună mare, a judeţului, unde liberalul Gabriel Bădoiu l-a depăşit pe social-democratul Iulian Băldeanu cu… 40 de voturi. O surpriză imensă s-a înregistrat la Perişor, unde Mariana Chipirlin (PSD) – greu de învins – s-a trezit surclasată de liberalul Marian Lăzăroiu. Ceea ce nimeni nu ar fi crezut. Consecvent rămâne electoratul din Dioşti, unde candidatul PNŢCD, Dumitru Iliescu, şi-a mai adjudecat un mandat de primar. Dioştiul este unica localitate doljeană în care ţărăniştii reuşesc să câştige mereu Primăria localităţii. Se poate discuta la nesfârşit despre deznodământul alegerilor locale, de la Dolj. Se poate vorbi de decepţii şi de bucurii. Sunt şi mulţi primari care nu au avut deloc emoţii şi lista începe cu Constantin Gheorghiţă – Podari, Marian Duţă – Cetate, Vergică Şovăilă – Călăraşi, Antonie Cristina – Bistreţ, Ovidiu Flori – Işalniţa, Măceşanu Dumitru – Castranova, Ştefan Vasile – Carpen, Puiu Calafeteanu – Pleniţa, Valerică Pupăză – Cârcea, Costel Pistriţu – Băileşti, Constantin Tache – Ghidici, Iulian Silişteanu – Rast, Ana Ceană – Melineşti ş.a.m.d. Pentru toţi aceştia “securizarea” voturilor neînsemnând altceva decât fapte concrete şi o conjunctură favorabilă creată de fiecare în parte. Nu există nici un primar în judeţul Dolj, exceptând poate ceea ce s-a întâmplat la Ostroveni, despre care o să discutăm în zilele următoare, unde electoratul să nu recunoască, prin vot, strădania sau non-strădania aleşilor săi. Sau mai ales absorbţia de fonduri europene.