A intrat într-un stâlp, pe pasajul suprateran

0
345

accidentUn spectaculos accident de circulaţie, care a îngreunat circulaţia ieri dimineaţă, s-a petrecut pe pasajul suprateran din Craiova. Din cercetările poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit că, în jurul orei 10.30, Viorel Segărceanu, de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan pe bulevardul Nicolae Titulescu, pe pasajul suprateran, nu a adaptat viteza într-o curba uşoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice de alimentare a tramvaiului. „În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.