Firme care execută lucrări la drumuri amendate de poliţiştii doljeni

0
297

lucrariPoliţiştii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova şi celorlalte formaţiuni rutiere din judeţ au organizat o acţiune, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, străzile din municipii şi oraşe,  pentru verificarea stării de viabilitate a drumului public, a legalităţii executării lucrărilor în zona drumului public precum şi a modului în care antreprenorii respectă condiţiile impuse în avizele emise de poliţia rutieră pentru instituirea restricţiilor de circulaţie. De asemenea, poliţiştii rutieri au urmărit şi prevenirea accidentelor de circulaţie generate de neacordarea de prioritate pietonilor. În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări şi controale la 14 lucrări, astfel fiind aplicate 8 sancţiuni pe linie de sistematizare, din care 2 pentru instituire restricţii circulaţie fără avizul Poliţiei; una pentru nerespectarea termenului şi condiţiilor din aviz; alte 4 amenzi au fost aplicate pentru lucrări nesemnalizate corespunzător; iar o altă amendă a fost aplicată pentru lipsă echipament protecţie, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. În Craiova, firmele sancţionate de poliţişti cu câte 2625 lei sunt Delta ACM (a efectuat lucrări de întreţinere a străzii Potelu, din Craiova instituind în acest sens restricţii de circulaţie fără a deţine acordul Biroului Rutier Craiova) şi Hidroconstrucţia (care efectuează lucrări pe strada Teilor, muncitorii neavând veste reflectorizante).