Consilierii judeţeni, uniţi în ultima poză de grup

0
383

Şedinţă emoţionantă ieri, la Consiliul Judeţean Dolj. Deşi luna viitoare ar mai fi o şedinţă ordinară, s-a stabilit totuşi ca discursurile de bilanţ, dar şi vorbele dulci de despărţire să aibă loc, ieri. Începând din mai, candidaţii vor fi în plină campanie electorală şi poate replicile ar fi mai tăioase, aşa că aleşii noştri au decis ca să facă şi poza de grup, deja tradiţională pentru consilierii judeţeni aflaţi la al doilea sau la al treilea mandat. Multe realizări, multe fonduri europene accesate dar se pare că ar mai fi totuşi de făcut destule, poate în planul şomajului, a investitorilor, a combaterii sărăciei. Toate aceste probleme se vor regăsi pe agenda viitorului Consiliu Judeţean.

SONY DSC
SONY DSC

Consilierii judeţeni au avut ieri, penultima şedinţă din acest mandat. Ultima se pare că nu se mai pune, fiind campanie electorală. Un mandat destul de greu am spune…cu schimbări în conducerea Consiliului, cu mişcări interesante, dar şi controversate. Prima dată şi-a pierdut mandatul de vicepreşedinte Laurenţiu Ivanovici, odată cu ruperea USL-ului, fiindu-i retras sprijinul. Acesta a fost înlocuit de Alina Tănăsescu, până atunci, director la CAS Dolj. Cu doar câteva luni înainte de încheierea mandatului, un alt vicepreşedinte şi-a pierdut postul, Cristinel Iovan. De numele acestuia sunt legate foarte multe proiecte ale administraţiei judeţene. Modul în care Iovan a părăsit Consiliul Judeţean a fost strict legat de o decizie de partid, fără vreo legătură cu administraţia. Biroul Judeţean al PSD Dolj i-a reproşat că „a vorbit cu presa” şi l-a pus să demisioneze, nu numai din funcţia de vicepreşedinte, dar şi din cea de simplu membru de partid. Deşi administraţia doljeană are cu ce se lauda la final de mandat, cu proiecte peste proiecte, cu două parcuri industriale, cu un Aeroport modern, cu investiţii în sănătate….toate acestea, preşedinte Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, numărul unul am spune noi, a social-democraţiei doljene autentice, este pe locul II pe listele de consilieri judeţeni, interpretabilă listă…

Ion Prioteasa, un preşedinte diplomat şi elegant

Ieri, în cadrul şedinţei ordinare, s-a luat cuvântul rând pe rând, s-au spus cuvinte frumoase, atmosfera celor patru ani, în Consiliul Judeţean Dolj fiind una mai tot timpul civilizată, respectul a fost la el acasă, iar conduita a impus-o în primul rând preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Acesta a fost motivul pentru care şeful administraţiei doljene a dat tonul ieri şi le-a mulţumit tuturor consilierilor judeţeni pentru ceea ce au facut pe parcursul celor patru ani. O parte dintre aceştia se vor regăsi şi în următorul Consiliul, alţii sunt noi, la un prim mandat. Ion Prioteasa şi cei 37 de consilieri judeţeni au cu ce se mândri. Sute de milioane de fonduri europene accesate, aeroport modernizat şi renovat, pistă refăcută 100%, elicopter, investiţii în educaţie, în sănătate, dacă tragi linie lucrurile ies bine. „Astăzi este cea mai importantă şedinţă. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce s-a realizat în tot acest mandat de patru ani şi vă spun cu onoare şi cu plecăciune, fără dumneavoastră fără aportul dumneavoastră, al fiecăruia, în parte nu reuşeam să facem atâtea investiţii câte am făcut pentru acest judeţ. În perioada 2012-2016, valoarea principalelor investiţii şi proiecte, fie ele finalizate sau iniţiate şi derulate de către Consiliul Judeţean Dolj, cu fonduri proprii sau finanţare nerambursabilă, depăşeşte 150 de milioane de euro. Peste 130 de milioane de euro, reprezentând mai mult de 80 la sută din suma totală, au fost asigurate din fonduri europene. Comparativ, bugetul propriu pentru investiţii al Consiliului Judeţean Dolj pe anul în curs este de 11 milioane de euro. Aşadar, ar fi fost nevoie de 12 ani pentru a realiza din sursele noastre investiţiile pe care le-am derulat din fonduri europene în acest mandat”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliul Judeţean Dolj.pagina unu

Daniela Tarniţă : „După 12 ani de consilier este cazul să mă retrag”

          Cuvinte frumoase au fost rostite şi de profesorul Alexandru Brezniceanu, care este pe o poziţie eligibilă, ceea ce-i conferă obţinerea în mod lejer a unui nou mandat de consilier. Şi prof.univ.dr Daniela Tarniţă a vorbit de onorabilitate, despre mândria de a fi făcut parte din acest Consiliu, despre proiectele iniţiate şi puse în operă cu ajutorul colegilor consilieri, care nu au ţinut cont de culoarea politică şi au votat tot ceea ce a fost bun pentru comunitate. „Şi eu le mulţumesc colegilor mei, pentru susţinerea lor, pentru modul civilizat în care am dezbătut proiectele aflate pe ordinea de zi. A fost o onoare pentru mine că am făcut parte din acest Consiliu, dar cred eu că după 12 ani de consilier este cazul să mă retrag. Aşa este normal dar le urez colegilor mei mult succes în continuare”, a mai spus Daniela Tarniţă. Despre investiţii de la Spitalul Judeţean şi importanţa acestora a vorbit în acelaşi context, de bilanţ şi consilierul Laurenţiu Ivanovici, o perioadă din acest mandat îndeplinind funcţia de  vicepreşedinte.marian irinei

Marian Irinei a trasat sarcinile : „Locuri de muncă şi combaterea sărăciei”

          Mai nuanţat în exprimare a fost Marian Irinei, acesta a spus că pe lângă realizările la care a luat şi el parte, o bună parte din proiecte primind votul său, în calitatea de consilier judeţean, ar propune ca în mandatul viitor, Consiliul Judeţean Dolj să-şi treacă la priorităţi crearea de noi locuri de muncă şi combaterea sărăciei. „S-a vorbit de realizări. Au fost… şi la acestea au contribuit atât consilierii judeţeni de la putere, cât şi cei din opoziţie. În egală măsură. S-a tot enunţat sintagma de „mândrie şi onoare”, da, şi eu am avut onoarea să fac parte din acest Consiliu şi sunt foarte mândru. Dar totuşi, nu trebuie să trecem şi peste câteva probleme cu care judeţul nostru încă se confruntă, pentru că ne contrazic statitisticile, unde figurăm la locui I în ceea ce priveşte şomajul şi pe un loc II în ceea ce priveşte sărăcia. De aceia eu cred că acestea ar trebuis să fie priorităţile pentru mandatul următor ca să scăpăm de această eticheta”, a subliniat consilierul judeţean Marian Irinei.