Imago texte” cu poetul Silviu Viorel Păcală

0
677

6Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va organiza mâine, 27 aprilie, de la ora 18.00, în Salonul Medieval, o nouă întâlnire din cadrul proiectului lunar „Imago texte”. Invitat este poetul Silviu Viorel Păcală (n. 27.02.1967, Cîrlogani, judeţul Olt), care a publicat până acum trei volume de versuri: „Plutonul de execuţie” (Ed. „Lumina”, Drobeta-Turnu Severin, 2000), „Târgul de felinare” (Ed. „Alutus”, Slatina, 2003), „Tablouri care decupează ziduri” (Ed. „Ramuri”, Craiova, 2011). Silviu Viorel Păcală este profesor de drept penal la Şcoala de Poliţie Slatina, membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi al clubului de umor „Paşaport de oltean”. La întâlnirea de mâine invitatul va fi prezentat de Andrada Băleanu, iar moderator va fi Petrişor Militaru. Intrarea publicului este liberă.