Teatrul Naţional Craiova caută manager. Boureanu vs Drăgulescu

0
390

Mâine va începe la Ministerul Culturii a doua şi ultima etapă –  susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului – a concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Pare-se că „actul final” îi are ca protagonişti pe Alexandru Boureanu – interimar la conducerea instituţiei de la începutul anului, şi pe Vlad Drăgulescu, actualul manager al Filarmonicii „Oltenia”. Oficial, numele celor doi nu au fost făcute publice.Alexandru Boureanu

După prima etapă a concursului, analiza proiectelor de management, care a avut loc între 19 şi 26 aprilie, ambii au fost declaraţi admişi, potrivit anunţului postat pe site-ul Ministerului Culturii. Etapa interviului se desfăşoară între 27 şi 29 aprilie şi va fi urmată de un termen de 24 de ore pentru depunerea contestaţiilor. Pentru a se înscrie la concurs, ministerul a impus concurenţilor, între altele, să fie absolvenţi de studii de Teatru şi artele spectacolului şi să aibă o experienţă în management de minimum 5 ani.Vlad Dragulescu

Naţionalul craiovean a rămas fără manager la începutul acestui an, când actualul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, a refuzat să îi mai prelungească mandatul regizorului Mircea Cornişteanu, după 15 ani la conducerea instituţiei. Indignarea lui Cornişteanu a fost cu atât mai mare cu cât vestea schimbării din funcţie a primit-o chiar de la cel cu care a fost înlocuit: Alexandru Boureanu, la momentul respectiv director artistic al teatrului. Încă de-atunci Boureanu a confirmat că, odată scos la concurs postul de manager, va intra în competiţie.

Vlad Drăgulescu a fost numit director interimar al Filarmonicii „Oltenia” în septembrie 2012, câştigând mai apoi concursul pentru ocuparea funcţiei. Pentru schimbarea fotoliului managerial se bucură de susţinerea unor apropiaţi ai Teatrului Naţional, care îl apreciază în mod deosebit pentru proiectele pe care a reuşit să le dezvolte până în prezent în cadrul instituţiei muzicale craiovene.