Săptămâna europeană a vaccinării

0
362

dsp vaccinVaccinarea reprezintă una dintre cele mai de succes practici medicale folosite de-a lungul timpului şi rămâne şi în zilele noastre o intervenţie care salvează anual de la moarte între 2 şi 3 milioane de vieţi. Săptămâna Europeană a Vaccinării, o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS, este marcată şi la Craiova. Campania din anul 2016 subliniază necesitatea imunizării pe tot parcursul vieţii şi caută să atragă atenţia lumii faţă de importanţa critică a abordării persoanelor vulnerabile, mai ales a celor care trăiesc în situaţii de conflict sau se află în situaţii de urgenţă.

Sub sloganul “Prevenire. Protecţie. Imunizare.”, până la data de 30 aprilie a.c., se vor derula activităţi de informare şi implicare, dar şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare. De asemenea, vor fi organizate puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor identificate cu risc.

Direcţia de Sănătate Publică Dolj, în colaborare cu autorităţile publice locale care au în subordine cabinetele şcolare, asistenţii comunitari, mediatorii sanitari, cabinetele de medicină de familie, Inspectoratul Şcolar Dolj, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie – filiala Craiova, Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova, Crucea Roşie Dolj, participă la Săptămâna Europeană a Vaccinării.

Tema campaniei este „Remedierea lacunelor de vaccinare”, scopul fiind creşterea acoperirii vaccinale prin atragerea atenţiei şi prin creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei imunizării, cu un accent special pe grupurile vulnerabile.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi în fiecare an

Prin intermediul programelor de imunizare puternice, cele 53 de State Membre din Regiunea Europeană a OMS sunt mai aproape ca oricând de a elimina la nivel regional rujeola şi rubeola. S-au făcut progrese enorme în vederea atingerii acestui obiectiv, dar sunt necesare o conştientizare mai intensă şi un angajament solid pentru a remedia lacunele rămase în imunizare şi pentru a preveni viitoarele focare de boală.

În concordanţă cu tema globală – „Remedierea lacunelor de vaccinare” –, Săptămâna Europeană a Vaccinării din acesta an va impulsiona îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe privind statutul rujeolei şi rubeolei în regiunea europeană şi va stimula acţiuni necesare în toate ţările pentru a se asigura o protecţie echitabilă a întregii populaţii faţă de aceste boli. Reapariţia rujeolei şi rubeolei va rămâne o ameninţare constantă, oriunde persistă lacunele de imunizare.

12 campanii lunare de vaccinare, în Dolj

În anul 2015 în judeţul Dolj în cadrul Programului Naţional de Imunizare s-au realizat 12 campanii lunare de vaccinare, la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi în cele 7 maternităţi din judeţ.

S-au administrat 6.771 de doze de vaccin Hep B pediatric, 7.569 de doze BCG, 12.001 – DTPa-VPI-Hib-HB,  2.068 – DTPa-VPI-Hib, 16.304 – RRO, 1.950 –VPI, 1.230 –dT.

În lunile februarie şi august s-a raportat acoperirea vaccinală (AV) la  BCG1, HB PED 3, DTP 4, VPO/VPI 4 si ROR 1, la cohorta de copii – născuţi iulie 2013 (vârsta de 24 luni) şi iulie 2014 (vârsta de 18 luni), constatându-se o AV peste 95%, respectiv peste 90,20%.

Înfiinţată în anul 2005, SEV este celebrată anual cu scopul de a sublinia importanţa vaccinării, cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infecţioase. Europa a fost declarată „polio-free” în anul 2002 iar în ultimul deceniu, cazurile de rujeolă din regiune s-au redus cu mai mult de 90%. Datorită programelor riguroase de vaccinare, cele 53 de state membre din regiunea OMS Europa sunt aproape de eliminarea rujeolei şi rubeolei. Cu toate acestea, aproape 650.000 din cei 10,7 milioane de sugari născuţi anual, nu primesc seria completă cu trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, până la împlinirea vârstei de 1 an.

În toate ţările există populaţii vulnerabile, iar focarele de boli infecţioase continuă să se răspândească în regiune. În plus, în rândul părinţilor şi chiar al unor cadre medicale, a apărut şi s-a propagat un curent de opinie defavorabil imunizării active.