Multe întâmplări, fie ele mari sau mărunte, mor în uitare, mai ales atunci când nu le-ai trăit, şi doar ai aflat de ele. Duminică, în Rastul Nou, s-au marcat 10 ani de la dezastrul din aprilie 2006 şi Iulică Silişteanu, primarul încercat al comunei, îmi spune că le-a adus localnicilor o formaţie bună de muzică populară cu neîntrecuţi solişti vocali din Corabia, cărora li s-au adăugat şi virtuoşi locali, încât ziua comunei Rastul Nou a avut consistenţa artistică, menită să mai descreţească frunţile răstenilor. Iulică Silişteanu vorbeşte de inundaţiile de acum 10 ani cu o voluptate, dar şi o velocitate, care nu şi-a pierdut din cadenţă, încât ai crede că nenorocirea este de dată mult mai recentă. Amintirile curg ca vinul dintr-un butoi vechi şi te fac să te uimeşti în faţa unei existenţe atât de interesantă, care se deschide ca o cutie cu minuni. Iulică Silişteanu a trăit întâmplarea de acum 10 ani cu toată fiinţa lui din prima zi şi până astăzi, şi consecinţele nu sunt de neluat în seamă, fiindcă l-au trimis “la doctori”, pluralul e obligatoriu. Cum, recent, doi redactori ai cotidianului nostru, Laura Moţîrliche şi Valentin Ceauşescu, au scris un reportaj despre Rastul Nou, comună întemeiată în câmp deschis, pe o diferenţă de nivel de 10,4 m faţă de Rastul Vechi, completarea ar fi doar de natura următoare: un elogiu primarului Iulică Silişteanu, apoi preşedintelui Consiliului judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dar şi tuturor acelora care au împărţit amarul administrativ al acelor zile încărcate, fără asemuire, devenind întâmplări ce particularizează istoria locului. Câteva nume: col. (devenit ulterior general) Liviu Răducan, col. Mircea Mareş, ambii de ISU, gen. de jandarmi, Nicolae Popa, col. (în prezent general) Florea Constantin, gen. (r.) Ion Constantin, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă. Prefect al judeţului era Nicolae Giugea. Rastul Nou este o realitate. Până la urmă, o izbândă. Casele îngrijite, construite în arhitectura tipic oltenească, înconjurate de grădini şi pomi în plină vegetaţie, uliţele pietruite sau asfaltate, dau sentimentul unui teritoriu al liniştii. Nu poţi crede că Rastul Nou este o aşezare ridicată “de la ţăruş”, cum se spune, care numără 850 de case, şi la care s-a lucrat cu 77 de echipe de constructori, fiecare având norma de 5-6 case. A doua întemeiere a Rastului – în picioare încă stă şi Rastul Vechi – are o istorie mai densă decât a Dioştiului, refăcut după incendiul care a mistuit, după cum spun statisticile cam 80% din sat în anii 1939-1940, cu meseriaşi sârbi aduşi de peste Dunăre. Povestea Rastului Nou obligă la multă ascultare. Stând de vorbă, pe îndelete, cu Iulică Silişteanu dobândeşti o convingere: sunt mulţi oameni gospodari, de ispravă pe întinderea Doljului, care lasă în urma lor însemne durabile. Iulică Silişteanu lasă o aşezare! Cu case noi, cum spuneam, reţea electrică, alimentare cu apă potabilă, canalizare, spaţii comerciale, sedii pentru instituţiile publice. Supus mereu ochiului atent şi pretenţios al obştii, Iulică Silişteanu crede, nu rareori, că tot efortul s-a meritat, chiar dacă are şi contestatari. Nu puţini. El exprimă o mentalitate a localnicilor, potrivit căreia omul se înţelege pe sine şi îi înţelege şi pe cei din jur, numai în măsura în care găseşte de cuviinţă. La Rast aerul miroase în aceste zile a ceva nedefinit, fiind totuşi foarte curat, la o palmă de loc e Dunărea, care îşi vede de drumul ei leneş, după ce, acum 10 ani, i-a scos din minţi pe localnici. Alături de aceştia, poate merită să ne amintim, a fost întreg Doljul. Cu oamenii lui de ispravă, mulţi dintre ei, ceea ce uităm, nu rareori şi o solidaritate notabilă. Să-i zicem aşa.
