Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia

0
427

Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia, ieri, iar premierul Dacian Cioloş i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere preşedintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul. „Am acceptat astăzi (n.r. – ieri) demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor. Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, “cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar.

Întrebat miercuri de jurnalişti dacă afirmaţia făcută, marţi, de ministrul Muncii a fost un avertisment sau Ana Costea chiar şi-a depus demisia la cabinetul premierului, Dan Suciu a întârziat să răspundă, negând că ar avea informaţii despre existenţa unui act formal. “Nu, nu ştiu de un act formal ca atare, nu am cunoştinţă de un act formal care să presupună un răspuns tranşant, de aceea am stat pe gânduri. Să depăşim momentul pentru că nu am elemente suplimentare de comunicat pe subiectul acesta, dar garantez că în zile imediat următoare vor urma mai multe clarificări”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. El a adăugat că discuţiile legate de legea salarizării vor continua în zilele următoare, pe alte baze. “Cu sau fără doamna Costea?”, au întrebat jurnaliştii. “Cu sau fără doamna Costea”, a răspuns Dan Suciu.

Totodată, Dan Suciu a explicat că premierul a anunţat-o pe Ana Costea încă de luni că ordonanţa de urgenţă privind creşterile salariale nu va intra miercuri în discuţia Guvernului. De aceea, premierul a întrebat-o de ce a ameninţat că demisionează dacă actul normativ va intra în Guvern, dar Dacian Cioloş nu a primit vreun răspuns lămuritor de la Ana Costea.

Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a precizat că scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017. Negocierile de marţi dintre sindicalişti şi ministrul Muncii, Ana Costea, au eşuat, oficialul guvernamental promiţându-le liderilor sindicali că va retrage OUG. Ministrul a ameninţat cu demisia în cazul în care nu se va ţine cont de punctul ei de vedere.