Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste din 20 aprilie şi grevă generală în iunie

0
282

Organizaţia sindicală SANITAS a decis, în urma Consiliului Naţional de ieri-dimineaţă, că în luna iunie se va intra în grevă generală, iar în semn de protest, în jur de 200 de sindicalişti au pornit într-o „plimbare” pe la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Muncii.

Sindicaliştii din Sănătate au programat mai multe proteste în perioada imediat următoare. Astfel, Federaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, împreună cu Organizaţia Sindicală „Cartel Alfa”, vor organiza proteste în faţa Guvernului pe 20-22 aprilie, începând cu ora 10:30 dimineaţa, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii organizaţiilor. De asemenea, organizaţia SANITAS a anunţat într-un comunicat de presă, remis ieri agenţiei MEDIAFAX, că în data de 20 aprilie, în intervalul orar 11.00 – 13.00, toate organizaţiile judeţene SANITAS vor organiza proteste la prefecturile judeţene. De asemenea, în perioada 9-13 mai, SANITAS va organiza adunări publice în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor.

„În funcţie de rezultatele obţinute în negocierile care se vor desfăşura în paralel cu acţiunile de protest, în luna iunie vom organiza un miting de amploare în faţa Guvernului României”, au anunţat reprezentanţii SANITAS. Sindicaliştii cer în primul rând eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale, deblocarea posturilor de specialitate şi o majorare salarială cu 25% în 2016. O grevă generală în sistemul de Sănătate ar putea avea loc în luna iunie, dacă Guvernul nu va răspunde cerinţelor sindicaliştilor, a decis conducerea SANITAS, ieri, în urma Consiliului Naţional al Federaţiei, care a avut loc de dimineaţă. SANITAS reprezintă aproximativ 50.000 de angajaţi din sistemul sanitar.