MAE despre vize: România va reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relaţiei UE-Canada

0
319

Autorităţile române vor reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relaţiei UE-Canada, pentru asigurarea obiectivului eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Ne exprimăm dezamăgirea că, în pofida disponibilităţii României de colaborare şi a situaţiei sale asemănătoare cu a celorlalte state membre din regiune, reflectată în progresele clare în îndeplinirea criteriilor avute în vedere de partea canadiană, precum şi în decizia Canadei de a include România în categoria ţărilor de origine sigure, dialogul pe subiectul vizelor început între Comisia Europeană şi Canada în urmă cu 24 de luni nu a dus la un rezultat”, arată MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit aceleiaşi surse, începând cu summit-ul UE-Canada din 2008 şi ulterior la summit-ul UE-Canada din septembrie 2014, Canada s-a angajat să relaxeze regimul de vize pentru cetăţenii români, pentru a asigura cât mai curând posibil libertatea de mişcare pentru toţi cetăţenii europeni, fără discriminare.

”În contextul mai larg al obiectivului comun privind semnarea şi ratificarea Acordului de Parteneriat Strategic şi a Acordului Economic şi Comercial Global (CETA), România consideră că menţinerea regimului de vize canadiene pentru cetăţenii români creează dezavantaje evidente, nejustificate, în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni europeni. Situaţia actuală privează cetăţenii români de oportunităţile economice şi comerciale nou create. În această situaţie, autorităţile române vor reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relaţiei UE-Canada, pentru asigurarea obiectivului eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români. Autorităţile române se consultă permanent cu Comisia Europeană şi membrii Parlamentului European implicaţi în dosar, care sunt ţinuţi la curent cu evoluţia situaţiei”, subliniază MAE.

Comisia Europeană a decis, marţi, amânarea cu trei luni a oricărei măsuri de introducere a vizelor pentru cetăţenii din SUA şi Canada ca formă de presiune pentru eliminarea restricţiilor de călătorie pentru români, bulgari, polonezi şi ciprioţi. “Comisia Europeană invită Parlamentul European şi Consiliul European să lanseze urgent discuţii şi să adopte poziţii despre cea mai adecvată soluţie; se aşteaptă o informare a Comisiei Europene în legătură cu aceste poziţii până cel târziu pe 12 iulie 2016”, a transmis Executivul UE.

Conform unor surse, Comisia Europeană analizează posibilitatea de a reintroduce vize de călătorie în spaţiul UE pentru cetăţenii din Statele Unite şi Canada ca formă de presiune în contextul în care cele două ţări refuză să elimine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii din România, Bulgaria, Polonia şi Republica Cipru.