A început înscrierea la grădiniţă

0
459

Este în plină desfăşurare procesul de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar sau, aşa cum se numeşte în prezent, „învăţământ pentru educaţie timpurie”. În judeţul Dolj, vor fi afişate toate unităţile de învăţământ de specific, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, iar înscrierea copiilor şi angajarea educatorilor vor urma procedurile legale.

 Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu completările şi modificările ulterioare, asigurarea cuprinderii copiilor cu vârste între 3 şi6 ani se derulează succesiv, în mai multe etape. Astfel, prima etapă va fi începută în această lună şi se referă la reînscrierea copiilor care frecventează cursurile în acest an şi sunt dispuşi , după preferinţele părinţilor, să meargă pe aceeaşi cale. Cea de-a doua etapă se referă la înscrierea iniţială şi se va încheia în august 2016, înainte de a începe anul şcolar. Perioadele şi orarul pentru reînscrieri, respectiv înscrieri se vor stabili  de conducerile unităţilor de învăţământ şi vor fi afişate, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă.

Cel puţin până acum, dacă nu vor surveni modificări de ultim moment, se va merge, pentru ocuparea locurilor libere, după finalizarea reînscrierii, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă; în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care unităţile de învăţământ le aplică, atunci când numărul de solicitări este mai mare decât cel al disponibilităţilor (apropierea de domiciliul minorului; existenţa unui frate/surori înmatriculaţi în unitatea unde se solicită înscrierea; părinte/tutore unic întreţinător de familie; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului). Criteriile generale vor fi aprobate de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi se aplică pe baza unor documente doveditoare, prezentate de părinţi sau reprezentanţi legali ai copilului.

Angajări conform legislaţiei

În acest moment, în Dolj sunt mai multe unităţi de învăţământ preşcolar acreditate, iar lista lor va fi afişată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. „Toate informaţiile privind numărul unităţilor de învăţământ pentru educaţie timpurie se găsesc pe site-ul nostru. În ceea ce priveşte angajarea cadrelor didactice, la nivelul grădiniţelor din sistemul public, acestea se vor face în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru unităţile particulare, forma angajatoare îşi stabileşte criteriile, inclusiv susţinerea unui concurs, iar ISJ îşi poate da acordul. Dacă vorbim despre reînscrieri şi înscrieri, este sigur că niciun copil nu va rămâne în afara sistemului educaţional”, a precizat prof. Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.