Doar doi senatori prezenţi la şedinţa Comisiei juridice din Senat despre OUG privind interceptările

0
374

Raluca Prună

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi preşedintele Comisie juridice a Senatului, Cătălin Boboc, au decis, ieri, să amâne cu o săptămână ordonanţa privind interceptările în condiţiile la care la şedinţă erau prezenţi doar doi senatori – Cătălin Boboc şi Doina Federovici. “Trebuia acum să susţin această Ordonanţa 6/2016, faimoasa ordonanţă privind interceptările în Comisia juridică din Senat. Din cauza unor chestiuni de agendă am căzut de acord, Comisia şi cu mine, că vom pune acest lucru pe agendă săptămâna viitoare. Nu este nimic altceva decât o chestiune de timing şi de agendă”, a declarat Prună la Palatul Parlamentului.

Referitor la faptul că în sala de şedinţe erau doar Cătălin Boboc şi încă un membru al comisiei, Doina Federovici, ministru a spus că are o părere ca cetăţean. “Eu sunt în slujbă publică, m-am prezentat exact aşa cum m-aş fi prezentat şi în faţa unei săli pline. Am o părere ca cetăţean, dar nu sunt aici ca să spun care e părerea mea de cetăţean. Ca ministru, m-am prezentat ieri în faţa unei săli care a fost aşa cum a fost exact la fel cum m-aş fi prezentat în faţa unei săli pline”, a adăugat Prună.

La rândul său, liberalul Cătălin Boboc a spus că cei mai mulţi senatori au fost prinşi în alte activităţi la comisii şi că şedinţa a fost amânată cu o oră iniţial din cauza altor evenimente din Senat. “Cei mai mulţi dintre dumnealor înţeleg că sunt prinşi în alte activităţi la comisii. De regulă, comisia noastră avea loc la ora 13,00, am mutat-o astăzi pentru ora, două, deşi nu este în obişnuinţa noastră asta, din cauza altor evenimente din Senat, probabil că sunt ocupaţi şi cu alte lucruri. Am solicitat grupurilor să trimită înlocuitori, sunt la ora asta deja prea puţini parlamentari aici ca să poată asigura cvorumul”, a explicat preşedintele Comisiei juridice.

“Nu este foarte comod şi da, pe calea asta vreau să-i mulţumesc doamnei ministru, nu mulţi miniştri vin la comisie să-şi susţină iniţiativele Guvernului şi poate că da, sigur fără să jignesc pe colegii mei, a fost o lipsă de respect”, a mai spus Boboc. El a mai adăugat că ordonanţa ar fi intrat doar într-o scurtă dezbatere, urmând să se ia o decizie săptămâna viitoare pentru că se aşteptă un punct de vedere de la CSM şi de la alte instituţii direct implicate în aplicarea ei.