Vasile Dîncu: Noii primari vor urma un curs de pregătire pentru această funcţie

0
115

Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, a declarat, ieri, că va prezenta în săptămânile următoare Strategia de formare a funcţiei publice, afirmând că primarii care vor câştiga alegerile din iunie ar putea urma cursuri de pregătire şi perfecţionare. ”Strategia de formare a funcţiei publice pe care o avem în acest moment în vedere şi pe care o pregătim o voi prezenta săptămânile viitoare şi în comisia de administraţie. (…) Unul dintre principiile noastre cele mai importante este ca indiferent de modul în care cineva ajunge să lucreze în administraţia publică, prin alegeri sau prin concurs, trebuie să participe la un sistem de formare pentru orice funcţie publică”, a precizat Dîncu la finalul şedinţei Comisiei de administraţie a Camerei Deputaţilor, unde a participat în calitate de invitat.

El a apreciat că şi în cazul prefecţilor, indiferent dacă vor fi numiţi politic sau nu, aceştia trebuie să aibă un curs de pregătire prealabilă pentru această funcţie. Ministrul Dezvoltării a subliniat că, în cazul primarilor, o astfel de instruire este ”mult mai necesară”, afirmând că cei care vor câştiga alegerile din 5 iunie ar putea lua parte la aceste cursuri.

”În cazul primarilor este un lucru mult mai necesar. Avem deja câteva proiecte de formare continuă, o formare iniţială la începutul mandatului şi una continuă pe tot parcursul mandatului. Există şi o viziune europeană în acest sens. Noi ne gândim la o serie de cursuri care vor fi realizate, în prima fază, de Institutul Naţional de Administraţie pe care îl creăm anul acesta, dar până atunci vom face câteva programe de formare cu ajutorul universităţilor din România care au secţii puternice de Administraţie”, a explicat Dîncu.

MADR va gândi cu ANFP un sistem de cursuri care ar putea fi la început opţionale pentru că nu sunt prevăzute de lege, urmând ca acestea să devină o componentă obligatorie a formării celor care lucrează în administraţie, a precizat Dâncu. ”Vor fi cursuri de formare intensivă şi apoi cursuri la care vor veni din când în când pe teme specifice. Tema achiziţiilor publice ar putea însemna un curs de câteva zile, temele care sunt legate de dezvoltarea localităţilor, ar putea fi dedicate şi primarilor, dar şi consilierilor locali”, a detaliat vicepremierul.