Marea Britanie va spori numărul agenţilor de poliţie înarmaţi pentru a combate terorismul

0
361

Guvernul britanic intenţionează să sporească numărul agenţilor de poliţie înarmaţi, cu circa 1.000 până în 2018, pentru a combate ameninţarea terorismului, a anunţat vineri, la Washington, premierul David Cameron, care participă la summitul securităţii nucleare, informează EFE. Guvernul britanic doreşte să recruteze o mie de agenţi până în 2018, în Anglia şi Țara Galilor, dintre care 400 vor fi mereu pregătiţi să fie trimişi în oraşe precum Manchester sau Birmingham. Și contingentul din Londra va fi sporit, iar numărul vehiculelor special dotate pentru a fi folosite de agenţi va creşte la 150 în întreaga ţară, faţă de 40 în prezent. “După atentatele din Franţa de anul trecut, am decis să examinăm dacă putem să facem mai mult pentru a proteja oamenii de tipul de atentat cu care ne confruntăm în prezent”, a explicat Cameron. Concluzia a fost că va fi nevoie “de mai mulţi agenţi înarmaţi, special antrenaţi în întreaga ţară pentru a garanta că poliţia are mai multe resurse pentru a răspunde rapid şi eficient ameninţărilor teroriste”, a adăugat el. Aceşti agenţi de poliţie înarmaţi vor fi încadraţi în dispozitivul de securitate deja existent în Marea Britanie, care prevede desfăşurarea a circa 10.000 de militari în caz de atentat terorist.