Lavrov: Moscova nu este interesată în escaladarea confruntării cu NATO

0
299

Moscova nu este interesată în escaladarea confruntării cu NATO şi doreşte în continuare să-şi restabilească relaţiile cu Alianţa Nord-Atlantică, a declarat azi ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti. “Nu avem niciun interes în escaladarea confruntării cu această structură, chiar dacă vedem cum intenţii agresive sunt transpuse în viaţă sub lozinca necesităţii de a combate ameninţările dinspre Est, ameninţare care nu există şi care este folosită pentru a îndreptăţi majorarea cheltuielilor militare, pentru a desfăşura infrastructuri militare la graniţele noastre vestice”, a declarat şeful diplomaţiei ruse, la finalul întrevederii sale cu omologul sârb, Ivica Dacic, aflat în vizită oficială la Moscova.