Limba engleză deschide oportunităţi

0
353

Elevii de gimnaziu şi liceu, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 20 de ani, se pot înscrie, gratuit, până în data de 30 martie, la concursul „Shakespeare School Essay Competition”, organizat de Asociaţia „Shakespeare School pentru Educaţie”, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Câştigătorii vor avea şansa să experimenteze viaţa într-un campus universitar britanic şi să studieze limba engleză la cele mai înalte standarde. Tot ce trebuie să facă tinerii este să scrie un text original în limba engleză, care să răspundă la întrebarea „Ce pot învăţa adulţii de la generaţia ta?”, eseul urmând să fie trimis pe site-ul shakespeare-school.ro, până pe 30 martie. Autorii celor mai bune 30 de eseuri vor fi invitaţi în etapa a II-a a competiţiei: un interviu cu profesorii „Shakespeare School”, în urma căruia se va stabili ierarhia finală, câştigătorii fiind anunţaţi, în cadrul unei gale, care va avea loc la Bucureşti, în iunie 2016. Premiile sunt în valoare totală de minimum 5.000 de euro: două tabere în Marea Britanie, cursuri de limba engleză la „Shakespeare School”, taxa de înscriere la examenele „Cambridge”, cărţi, dicţionare etc. Este o şansă în plus pentru tinerii talentaţi.