S-a sinucis intrând cu maşina într-un copac

0
355

Un craiovean de 30 de ani şi-a pus capăt zilelor, sâmbătă dimineaţa, după o ceartă cu părinţii săi. Supărat că nu-i dau bani să plece din ţară, tânărul s-a urcat la volanul maşinii sale, iar în afara comunei Bucovăţ a intrat, cu toată viteza, într-un copac. În urma impactului, maşina a luat foc. Poliţiştii n-au găsit urme de frânare sau de derapaj la faţa locului.

Ceea ce părea, la prima vedere, un accidentd e circulaţie violent, s-a dovedit a fi o sinucidere mai puţin obişnuită. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.00, Claudiu Manafu, de 30 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Cielo, pe DJ 552, dinspre Terpeziţa către Bucovăţ, în afara localităţii Bucovăţ a părăsit partea carosabilă spre dreapta şi a lovit un copac, rezultând decesul conducătorului auto. În urma impactului violent, autoturismul a luat foc. Din verificările efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului s-a stabilit că tânărul de 30 de ani, cu o seară înainte, a avut discuţii contradictorii cu membrii familiei, întrucât tatăl său nu îl sprijină financiar pentru a pleca din ţară. Supărat că nu şi-a convins părinţii să-i dea bani, sâmbătă dimineaţa a urcat la volanul maşinii şi a plecat fără să anunţe pe nimeni unde merge, ulterior trimiţând un mesaj pe telefon în care anunţă că îşi va încheia socotelile cu viaţa. La locul accidentului poliţiştii care au făcut cercetarea nu au găsit urme de frânare sau derapaj, în cauză fiind continuate cercetările în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.