Elita restauratorilor şi conservatorilor din ţară şi străinătate se reunește la Craiova

0
468

Muzeului Olteniei din Craiova, prin Laboratorul de Restaurare și Conservare, în parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) şi Comitetul Naţional Român al ICOM (The International Council of Museum), având sprijinul Consiliului Județean Dolj, vor organiza mâine, 27 octombrie, ora 11.00, la sediul Secţiei de Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14, deschiderea oficială a manifestării culturale „Restaurarea patrimoniului – Identitate culturală, 1975-2015”, eveniment major dedicat aniversării a 40 de ani de activitate neîntreruptă a structurii locale şi a laboratoarelor zonale din România, înfiinţate în anul 1975, prin Legea nr. 63/30 octombrie 1974. La Craiova se va reuni, astfel, elita restauratorilor şi conservatorilor din ţară şi străinătate, peste 100 de specialiști în domeniu, interesaţi în promovarea unor modele eficiente de parteneriat în scopul valorificării superioare a rezultatelor cercetărilor specifice, dobândirea de noi competenţe şi abilităţi profesionale în rândul celor ce compun această breaslă.

O asemenea formulă de exprimare culturală complexă determină angajarea specialiştilor Laboratorului de Restaurare şi Conservare Craiova în realizarea şi vernisarea a trei expoziţii temporare, cu peste 200 de obiecte de patrimoniu, din peste 20 de muzee, reunite muzeologic sub următoarele titulaturi: „Tandreţea porţelanului”, „Atitudini” şi „Salonul Naţional de Restaurare”, conferind o valorificare patrimonială deosebită prin expresivitate.

Mic muzeu al porţelanului și expoziție de artă plastică contemporană

Expoziţia „Tandreţea porţelanului”, realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul de Artă Craiova, transgresează limitele perspectivelor şi percepţiilor specialiştilor în restaurare şi conservare, fiind realizată tocmai pentru a satisface gustul de frumos deopotrivă al publicului avizat cât şi al vizitatorilor de toate vârstele, constituind o incursiune în  mediul valoric al obiectelor de artă decorativă.

Varietatea tematică, diversitatea cromatică de la albastrul cobalt la auriul regal, griul argintat al artefactelor porţelanate, prezentate în cadrul expoziţiei, constituie mărturii ale vieţii regale de la Peleş şi din mediul cultural transilvănean, unde cuplurile regale, baronii şi invitaţii lor luau masa dintr-o serie de piese de o rară fineţe, adevărate opere de artă, executate în ateliere de prestigiu: germane, franceze si italiene. Vasele prezentate la Craiova sunt de o eleganţă sobră şi o distincţie aparte. Modalităţile interactive uzitate în prezentarea obiectelor de porţelan cu expuneri de genuri şi stiluri cromatice ne introduc în atmosfera unui mic muzeu al porţelanului, tocmai pentru a ilustra valoarea acestor obiecte, în toată dinamica lor istorică, şi valorică (patrimonial vorbind).

În cadrul expoziţiei de artă decorativă „Atitudini”, realizată în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Sibiu, craiovenii vor putea admira lucrări de artă plastică contemporană, realizată de artişti din zona Sibiului, ce combină, într-un mod complex şi inedit, domenii variate specifice picturii, graficii, sculpturii, un mixaj complex de sticlă, metal, textile, piele, lemn, pictură, portrete.

Va fi editat volumul „Restaurarea patrimoniului – Identitate culturală, 1975-2015”

Salonul Naţional de Restaurare şi Conservare aduce în faţa publicului şi comunităţii ştiinţifice nu doar cele mai valoroase piese din patrimoniul cultural românesc mobil, restaurate în perioada 2014-2015, ci şi cele mai noi tehnici şi materiale pentru investigare/conservare/restaurare. Manifestarea, ce implică o mare responsabilitate ştiinţifică, va cuprinde în prima etapă, o sesiune „e-postere”, de prezentare a celor unsprezece  Laboratoare Zonale de Restaurare şi Conservare din ţară, în cadrul căreia vor fi decernate diplome şi trofee omagiale.

A doua etapă a evenimentului va fi axată pe derularea Conferinţei „Proiecte internaţionale de restaurare şi conservare”, în care reprezentanţii din străinătate vor realiza prezentări specifice, oferind specialiştilor români oportunitatea de a fi la curent cu cele mai noi studii privind aparatura de performanţă specifică procesului tehnologic de restaurare şi conservare, precum şi utilizarea în restaurare a celor mai noi tehnologii informaţional-comunicaţionale.

De asemenea, în cadrul Salonului Naţional de Restaurare şi Conservare va avea loc masa rotundă „Institutul de Restaurare din Valencia – 10 ani de la înfiinţare / Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova – 40 de ani de la înfiinţare”, în cadrul căreia se va realiza o prezentare „în oglindă” a particularităţilor celor două entităţi. Ca şi în anii trecuţi, Muzeul Olteniei va oferi specialiştilor participanţi premii în semn de recunoaştere a competenţelor şi abilităţilor profesionale, piesele de patrimoniu expuse urmând a fi jurizate de specialişti consacraţi în domeniu.

Urmare a acestei acţiuni va fi editat volumul „Restaurarea patrimoniului – Identitate culturală, 1975-2015”, ce  va reuni lucrările susţinute de către specialişti, un album omagial „Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova – 40 de ani de la înfiinţare” şi catalogul Salonului Naţional de Restaurare 2015.

Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei – 40 de ani de la înfiinţare

Laboratorul de Restaurare şi Conservare din cadrul Muzeului Olteniei cuprinde următoarele secţii: investigaţii fizico-chimice, restaurare ceramică – sticlă-porţelan, metale, textile, carte veche şi document, şi îşi desfăşoară activitatea cu un număr de 14 specialişti dintre care 12 acreditaţi ca experţi în restaurare.

Valoarea şi eficienţa activităţii desfăşurate în cadrul Laboratorului de Restaurare şi Conservare s-a concretizat în miile de obiecte de patrimoniu cultural naţional, aparţinând instituţiilor muzeale, religioase şi culturale, din ţară,  salvate de la distrugere, dintre care amintim: Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Artă Craiova, Filiala Academiei Române din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Craiova, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Braşov, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean de Artă şi Istorie Gorj, Muzeul Orăşenesc Corabia, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul de Istorie  Miercurea-Ciuc, muzeele săteşti din Celaru, Padea, Cernăteşti etc.

  Valoarea specialiştilor Laboratorului de Restaurare şi Conservare din cadrul Muzeului Olteniei a determinat ca acesta să fie acreditat pentru a asigura stagiul de practică al restauratorilor debutanţi din reţeaua Ministerului Culturii, proiect ce are ca obiect formarea profesională a specialiştilor investigatori, restauratori şi conservatori, valorificarea patrimoniului cultural naţional, conştientizarea, cunoaşterea şi evidenţierea specificităţii domeniului restaurării şi conservării.