Un craiovean de 40 de ani, administrator de societăţi comerciale, a fost arestat pe 30 de zile, în baza mandatului emis ieri de Tribunalul Dolj, pentru evaziune fiscală, prejudiciul total creat de acesta bugetului de stat fiind estimat la aproape 600.000 lei după cum au anunţat anchetatorii. În plus, oamenii legii spun că acesta ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală cesionând fictiv părţile sociale deţinute în firmă.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, în cursul zilei de joi, poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au introdus în arestul Inspectoratului, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe Mircea Ciurar, de 40 de ani, din Craiova, împotriva acestuia punându-se în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia. Din cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigarea a Criminalităţii Economice a rezultat faptul că bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a livrat în cursul anului 2011 piei de animale către alte două societăţi şi a efectuat achiziţii de alţi agenţi economici, operaţiuni pe care nu le-a declarat organelor fiscale, sustrăgându-se de la plata TVA şi impozit pe profit şi producând bugetului de stat un prejudiciu de 265.282 lei. Poliţiştii craioveni au mai stabilit şi faptul că, la data de 1 iunie 2011, persoana în cauză a cesionat fictiv părţile sociale ale societăţii la care era administrator, în scopul de a îngreuna urmărirea penală. „Mai mult decât atât, în perioada 2014 – 2015, craioveanul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitatea altei societăţi administrate de acesta a unor facturi fiscale fictive prin care a denaturat provenienţa cantităţilor de lână şi piei de animale, achiziţionate în realiate de la persoane fizice (crescători de animale), producând în acest mod un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 308.661 lei. În baza probatoriului administrat în cauză de poliţişti, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul inspectoratului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj subcomisar Alin Apostol. În cursul zilei de ieri, Mircea Ciurar a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile: „Admite propunerea Parchetului de pe lânga Tribunalul Dolj privind arestarea preventiva a inculpatului Ciurar Mircea. Dispune arestarea preventiva a inculpatului Ciurar Mircea pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 23.10.2015, pâna la 21.11.2015, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţata în şedinţa din Camera de Consiliu din 23.10.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Imediat după pronunţarea hotărârii inculpatul a fosrmulat contestaţie, care se va judeca săptămâna viitoare la Curtea de Apel Craiova.