Razie de amploare în tot județul

0
347

În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii doljeni au organizat o razie de amploare pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi a încălcării regulilor de circulație, acționând pe teritoriul întregului județ. Ca urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au întocmit 17 dosare penale și au aplicat amenzi în valoare de peste 56.000 lei.

Peste 200 de polițiști, de la compartimentele de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale și, bineînțeles, jandarmi de la IJJ Dolj și GJMb Craiova, au fost angrenați într-o razie de amploare desfășurată în noaptea de vineri spre sâmbătă în tot județul. Potrivit IPJ Dolj, în cadrul acestor activități au fost instituite 26 de filtre rutiere în care oamenii legii au verificat aproximativ 500 de autovehicule, totodată fiind efectuate verificări și controale la 135 de agenţi economici, din care 15 discoteci, 120 baruri/cluburi.

Pe parcursul raziei au fost constatate 17 fapte de natură penală, cauze în care au fost întocmite dosare de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale, de asemenea fiind aplicate și 215 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 56.000 lei. Polițiștii doljeni au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 15 permise de conducere, din care 9 pentru alcool, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Între cei care s-au ales cu dosare penale este George T., de 23 de ani, din comuna Dobrești, depistat într-un bar din comuna Sadova având asupra sa, fără drept, un cuțit. Un alt doljean, Ilie C., de 25 de ani, din Băileşti a fost prins în timp ce conducea un autoturism Seat, înmatriculat în Anglia, pe strada Victoriei din Băileşti, fără a poseda permis de conducere. Mai mult, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,62mg/l alcool pur în aerul expirat și în cazul său fiind întocmit dosar penal.

Pe parcursul raziei, polițiștii i-au depistat, în comuna Coșoveni, pe Victorel I., de 33 de ani, din comuna Fărcaşele, Olt, Marius M., de 18 ani, din comuna Vedea, Giurgiu, Zoica S., de 24 de ani, din Caracal, Olt, Genel N., de 21 de ani, din Caracal, Olt, Emanuel B., de 23 de ani, din Slatina, Olt, Vasile I., de 18 ani, din Slatina, Aurel D., de 25 de ani, din Caracal, acesta din urma conducând un autoturism Ford Fiesta de Italia, în timp ce Viorel F., de 22 ani, din comuna Dobrunu, Olt, conducea o autoutilitară în care transportau aproximativ 1.000 kg deșeuri cupru (bare şi conductori-funie), precum şi 180 litri motorina. Despre aceste bunuri cele opt persoane depistate au declarat ca provin din Germania, orașul Duisburg ,și intenționau sa le comercializeze pe raza comunei Coșoveni. Întrucât nu dețineau documente de proveniență, autoutilitara, împreună cu bunurile transportate au fost indisponibilizate la sediul Poliției pentru clarificarea situaţiei bunurilor şi luarea măsurilor legale, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.