Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, se va afla mâine, la Bucureşti, pentru a discuta despre stadiul negocierilor privind Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP) cu membri ai Parlamentului României, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, sindicatelor, sectorului agricol şi industriei. Comisarul Malmström va susţine un discurs în deschiderea conferinţei „TTIP: Romania’s Voice” şi va participa, de asemenea, la conferinţa de presă organizată la Hotelul JWMarriot, Sala Brăila, imediat după sesiunea de deschidere, care se va desfăşura în acelaşi hotel, dar la Sala Constanţa. „Sunt încântată să mă aflu la Bucureşti şi să discutăm despre ultimele evoluţii privind negocierile TTIP. Aştept cu interes schimbul de opinii cu părţile interesate din România şi cu membrii Parlamentului, pentru a afla care sunt priorităţile, interesele şi preocupările lor referitoare la acordul comercial transatlantic”, a declarat comisarul Malmström. UE negociază un parteneriat pentru comerţ şi investiţii cu Statele Unite. Odată intrat în vigoare, TTIP va veni în sprijinul cetăţenilor şi întreprinderilor prin deschiderea accesului pe piaţa din S.U.A. a firmelor din UE, prin reducerea birocraţiei în cazul exporturilor şi prin simplificarea şi creşterea transparenţei procedurilor de export, import şi investiţii de ambele părţi ale Oceanului Atlantic.