Tragedie de proporţii în comuna Leu / Şi-a înjunghiat fetele şi nevasta şi le-a dat foc

0
509

O tragedie de proporţii s-a petrecut ieri dimineaţă, în comuna doljeană Leu. O femeie de 33 de ani, împreună cu cele două fiice ale ei, de 12, respectiv 15 ani, au fost găsite decedate într-o cameră a locuinţei lor, de pompierii chemaţi să lichideze un incendiu izbucnit în imobil. S-a stabilit ulterior că cele trei prezentau şi urme înjunghiere, astfel că la faţa locului a ajuns un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi o echipă de criminalişti pentru cercetări. Suspectat de comiterea faptei este soţul femeii, de 45 de ani, care însă nu a putut fi audiat pentru că a fost trimis la Spitalul de Arşi din Bucureşti, întrucât prezintă arsuri grave ale căilor respiratorii. Se pare că bărbatul suferea de afecţiuni psihice. Primăria Leu se va ocupa acum de înmormântarea celor trei victime.

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitate ieri dimineaţă, la ora 5.21, prin 112, să stingă un incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna doljeană Leu. Două autospeciale au fost trimise la faţa locului, iar când au ajuns, pompierii au constatat că ardeau două din cele cinci camere ale locuinţei. După ce au aflat de la oamenii strânşi în faţa casei că s-ar putea să fie persoane în interior, pompierii au făcut toate eforturile să pătrundă cât mai repede în zona incendiată, iar în prima cameră în care au ajuns, căzute jos, lângă uşă, au observat trei cadavre. Flăcările au fost stinse, pompierii le-au spus poliţiştilor sosiţi şi ei la faţa locului că sunt trei victime. Numai că, la o verificare mai atentă s-au observat urme suspecte pe cadavre, astfel că a fost chemată echipa de criminalişti şi un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Deşi carbonizate, anchetatorii au stabilit că trupurile neînsufleţite prezintă multiple plăgi înjunghiate, victimele fiind Vetuţa Ioana Topor, de 33 de ani, şi fiicele ei, Cristina, de 12 ani şi Daniela, de 15 ani. Principalul suspect de comiterea faptei, soţul femeii, Florian Topor, de 45 de ani, a fost găsit în locuinţa unui vecin. Era şi el plin de arsuri pe corp, astfel că a fost urcat într-o ambulanţă şi trimis la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Starea sa s-a agravat rapid, întrucât suferise arsuri pe căile respiratorii, ieri după-amiază fiind luată decizia trimiterii lui Spitalul de Arşi din Bucureşti, fără a fi audiat. Pe parcursul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul se află în evidenţele medicale ca suferind de afecţiuni psihice, fiind de mai multe ori internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. Şi poliţiştii din comună l-au sancţionat de mai multe ori pentru scandaluri provocate la băutură. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj spun că se aşteaptă rezultatele autopsiei celor trei cadavre pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului: „Vorbim într-adevăr despre trei victime. A fost deschis un dosar penal în cauză şi se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate circumstanţele în care a intervenit decesul acestora. Mai multe date vom avea după ce vom primi rezultatul autopsiilor. Între timp sunt audiaţi martori”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

”Şi Bărbatul, şi soţia lui aveau dosare de ajutor social şi culmea este că erau printre cei mai harnici, îşi făceau mereu treaba bine. În urmă cu ceva vreme a avut o cădere psihică, o deviaţie de comportament, şi a fost internat, a urmat un tratament şi ştiu că nu avea voie să consume alcool. Însă atunci când nu se abţinea provoca scandal şi cel mai des se certa cu un vecin, fiind amendaţi amândoi, de mai multe ori”, ne-a declarat Iulian Cristescu, primarul comunei Leu. Edilul localităţii a mai precizat că Primăria se va ocupa să achiziţioneze sicriele celor trei victime, şi că o a strâns mai mulţi dintre localnicii de la ajutorul social care vor săpa gropil în cimitir pentru cele trei victime.