„Progrese” în discuţiile dintre Washington şi Moscova asupra spaţiului aerian sirian, anunţă Pentagonul

0
379

Statele Unite şi Rusia au anunţat “progrese” în noile discuţii ce au avut loc sâmbătă pentru a evita incidente între avioanele lor în spaţiul aerian sirian, a anunţat Pentagonul. Cele două ţări au convenit să discute în continuare aceste probleme desemnate prin termenul englez “deconfliction”. “Au fost făcute progrese în timpul acestor discuţii care au fost profesionale şi s-au axat strict pe implementarea unor proceduri specifice de siguranţă… Statele Unite au convenit să discute din nou cu Rusia în viitorul apropiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook într-un comunicat. Responsabilii din domeniul apărării din cele două ţări au discutat prin videoconferinţă “măsuri ce pot fi luate de Rusia şi coaliţia (condusă de SUA) contra grupării Statul Islamic pentru a permite securitatea operaţiunilor aeriene în Siria”, a precizat Pentagonul. Problema siguranţei spaţiului aerian a apărut odată cu intrarea Rusiei în conflictul sirian la 30 septembrie. Statele Unite conduc la rândul lor o coaliţie antijihadistă ce efectuează bombardamente în Siria din septembrie 2014. La o zi după primele lovituri aeriene ale Rusiei, înalţi responsabili civili şi militari americani au discutat prin videoconferinţă cu omologii lor ruşi mijloacele de a evita incidentele între avioanele celor două ţări. Ei au discutat, săptămâna trecută, chestiuni ce au inclus păstrarea unei distanţe sigure între avioanele americane şi ruseşti, frecvenţele radio comune utilizate de avioane pentru a comunica “în caz de primejdie” sau limbajul folosit între aparate pentru schimb de informaţii. Americanii folosesc cuvântul “deconfliction” pentru a califica acest tip de comunicare şi schimb de informaţii pentru a evita incidentele între aeronave în acelaşi teatru de operaţiuni. Pentagonul a criticat ulterior Moscova, afirmând că Rusia nu răspunde suficient de rapid la propunerile formulate de Washington.