EURO 2016: Italia, Belgia şi Ţara Galilor, calificate

0
432

Italia, Belgia şi Ţara Galilor s-au calificat aseară, în timp ce Olanda, în pofida victoriei timide (2-1) în Kazahstan, se află pe punctul de a rata turneul final Euro din Franţa. Este pentru prima dată, când galezii se califică la un turneu final Euro, dar ei pot mulţumi Ciprului care a învins în deplasare Israelul (2-1), încât locul de baraj se dispută acum între Bosnia, Israel şi Cipru, iar partida Cipru-Bosnia se anunţă una de infarct. 12 echipe sunt deja calificate şi acestea în ordine alfabetică sunt: Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa (gazdă), Irlanda de Nord, Islanda, Italia, Portugalia, Spania şi Ţara Galilor. Mai rămân opt echipe care se vor cunoaşte, cu exactitate, începând de astă seară până marţi seară. România dispută astă-seară o partidă decisivă în Insulele Feroe, şi tot astă-seară, Ungaria întâlneşte Grecia, pe terenul acesteia, în deplasare. Alte patru locuri sunt atribuite câştigătoarelor meciurilor de baraj, care se vor disputa la 12, 13, 14 noiembrie-turul şi 15, 16, 17 –returul. Suspansul rămâne teribil. Olanda, care aseară a trăit câteva ore nutrind mari speranţe, s-a desumflat în momentul în care Turcia a marcat prin Inan (min. 62) din penalty şi Calhanoglu (min. 80) în partida cu Cehia, pe terenul acesteia. Turcii au acum două puncte avans în faţa batavilor, încât şi o remiză, marţi seara, cu Islanda, deja calificată le este avantajoasă. Olanda întâlneşte, tot marţi seara, Cehia. Ultima oară când batavii au ratat un Euro a fost în 1984, ediţie găzduită tot de Franţa. Italia, cu un parcurs frumos, a obţinut o calificare meritată prin golurile lui Eder, El Shaarawy „micul faraon” şi Darmian (3-1 în Azerbaidjan). Norvegia (2-0 contra Maltei) nu are calificarea asigurată, întrucât Croaţia (3-0 cu Bulgaria) dispută locul doi de la distanţă. Marţi seară, Italia întâlneşte Norvegia, în meci direct, în timp ce Croaţia are o partidă relativ uşoară în Malta. Croaţia are o penalizare de două puncte, dar în acelaşi timp cea mai bună echipă după 1998, cuprizând pe Rakitic, Modric, Mandzukic, Kovacic, Subasic, Olic şi Srna. Astă seară se mai dispută partidele: Germania-Georgia şi Polonia-Irlanda, meci decisiv pentru locul doi, ambele echipe având acelaşi număr de puncte.