Potrivit IPJ Dolj, azi-noapte, în municipiul Craiova, a fost organizată şi desfăşurată o nouă razie în scopul prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, totodată urmărindu-se și creșterea siguranței publice și a traficului rutier. Polițiștii de la structurile de ordine publică, investigații criminale și polițiștii rutieri au efectuat verificări și controale în 8 locuri și medii cunoscute cu risc criminogen, fiind constituite 9 filtre în care au fost verificate peste 300 autovehicule. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 450 persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 52 sancțiuni contravenționale de peste 14.800 lei, două permise de conducere fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.