Ponta: Atât timp cât educaţia va fi doar un obiect de dispută politică, cu siguranţă nu vom progresa

0
424


Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Târgu Jiu, că atât timp cât educaţia va fi doar un obiect de dispută politică, sistemul educaţional din România nu va putea progresa, subliniind că este necesar ca Legea educaţiei naţionale să fie scrisă de profesionişti. Prezent la festivitatea de deschidere a anului academic la Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB), Ponta a afirmat că studenţii şi cadrele didactice trebuie să se adapteze noilor metode de predare şi învăţare, acest lucru conferindu-le şanse egale cu cele ale oricărui alt student dintr-o universitate prestigioasă din lume.
“E foarte greu să fii într-o competiţie atât de puternică cum este competiţia în zona universitară, o competiţie din ce în mai deschisă, nu e vorba doar de cele din România şi un loc 23 (n.r. – clasamentul World University Ranking on the web) este un loc meritoriu pentru condiţiile pe care le-aţi avut, competiţia e deja europeană, e globală, e foarte greu de rezistat şi există o singură şansă: noua tehnologie, noile metode de predare şi învăţare care dau o şansă egală unui student din Târgu Jiu cu unul din Londra sau New Delhi cu o singură condiţie, să fiţi printre primii care vă adaptaţi la ceea ce înseamnă metodele moderne de educaţie, de predare şi de învăţare, adaptarea la ceea ce înseamnă educaţia în secolul 21, păstrând, totuşi, în acelaşi timp elementele de identitate. (…) Lumea se schimbă şi noi nu putem rămâne pe loc, atât timp cât educaţia va fi doar un obiect de dispută politică cu siguranţă nu va progresa şi poate reuşim să îi lăsăm pe profesionişti să scrie Legea educaţiei naţionale şi să ne gândim la scopul educaţiei, la beneficiar”, a spus Victor Ponta.
Rectorul UCB Târgu-Jiu, Luminiţa Popescu, a declarat că în cei 23 de ani de la înfiinţare, instituţia a reuşit să îşi contureze o identitate şi şi-a conturat misiunea. “Suntem astăzi, aici, ca o frumoasă consecinţă a destinului, ce a făcut ca în urmă cu 23 de ani să se înfăptuiască la Târgu Jiu această citadelă universitară, construită sub patronajul marelui sculptor Constantin Brâncuşi, neostoit şlefuitor ce ne-a redat conştiinţa formei pure. (…) Au trecut 23 de ani de trudă, de frământări şi eforturi continue, ani în care am învăţat să preţuim pentru a fi preţuiţi, ani în care am trăit şi retrăit evenimente complexe în semnificaţie, cu intensităţi inimaginabile, dar care ne-au făcut ca astăzi să fiinţăm şi să contăm, atât ca parteneri cât şi drept competitori. Raportându-ne la infinitul timpului, 23 de ani nu înseamnă nimic, raportându-ne însă la realităţile urmărite în dinamica lor, aceşti 23 de ani au fost ani în care universitatea şi-a construit identitatea, şi-a conturat misiunea, şi-a asumat un rol într-o societate în care însăşi ideea de universitate se vrea a fi redefinită”, a precizat Luminiţa Popescu.