Minor din Giurgiţa dat dispărut

0
405

Poliţiştii doljeni au fost anunţaţi de Valentin Stan, din comuna Giurgiţa, cu privire la dispariţia fiului său minor Cătălin Valentin Stan, de 16 de ani, din aceeaşi localitate, despre care nu mai cunoaşte nimic din luna august 2015. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii doljeni s-a stabilit faptul că, la sfârşitul lunii mai 2014, cu acordul tatălui său şi înţelegerea acestuia cu o persoană din oraşul Balş, judeţul Olt, minorul a plecat să îngrijească de oile acestuia pe care le deţinea în extravilanul localităţii Brîncoveni, judeţul Olt. Periodic familia purta discuţii Valentin, dar şi cu persoana la care plecase la muncă, însă la începutul lunii august 2015 au primit informaţii că tânărul ar fi plecat la altă stână şi n-au mai reuşit să afle nimic despre el. Semnalmentele minorului sunt înălţime 1,55 – 1,60 m, constituţie atletică, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten alb, nas ascuţit, faţa ovală. Reprezentanţii IPJ Dolj spun că minorul Cătălin Valentin Stan figurează în prezent ca persoană dispărută, urmărită la nivel naţional din data 3 septembrie a.c. Persoanele care pot oferi informaţii sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune pe numărul de urgenţă 112.