„Verde la educaţie pentru circulaţie” în parcările Lidl din Craiova

0
945

Pentru a preveni zecile de accidente rutiere în care sunt implicaţi copii, Lidl, în colaborare cu Poliţia Română, desfăşoară, pentru al treilea an la rând, Campania „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Astfel, astăzi, de la ora 10.00, copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 10 ani sunt invitaţi în parcările Lidl din toată ţara pentru a participa la o lecţie interactivă de educaţie vizând siguranţa rutieră şi modul în care pot deveni pietoni mai responsabili. Ca şi în anii anteriori, poliţişti ai Serviciului Rutier Dolj vor fi prezenţi, alături de organizatori, în parcările magazinelor Lidl din Craiova, unde sunt aşteptaţi craiovenii, atât cei mici, cât şi cei mari pentru a învăţa cum să se comporte ca şi participanţi la traficul rutier.