Profetul Fidel Castro

0
469

O citare profetică, atribuită celui numit „El Lider Maximo”, datând se spune din 1973, inundă reţelele de socializare. „Americani vor dialoga cu noi în ziua în care vor avea un preşedinte negru, iar Papa va fi un sud-american”. În spaniolă, engleză şi chiar arabă, fraza s-a răspândit imediat, după anunţul reapropierii istorice, dintre SUA şi Cuba, la 7 ani după alegerea lui Barack Obama, ca preşedinte al ţării, şi la doi ani după instalarea la Vatican a Papei Francisc, primul sud-american, în fruntea Bisericii catolice, două evenimente imprevizibile în 1973. Cei de la „Le Monde” au căutat autenticitatea citatului şi au făcut-o la o manieră profesionistă, ajungând, în primăvara acestui an, la un interviu al lui Fidel Castro cu un jurnalist australian în 1973. Care este de fapt, sursa articolului, apărut la 10 martie în cotidianul argentinian „Diario de Carlos Paz”, sub semnătura lui Pedro Jorge Solans. Acest scriitor şi jurnalist argentinian, reîntors dintr-o deplasare la Havana, a povestit o anecdotă, relatată de un şofer de taxi, student la acea dată. „În 1973, la întoarcerea dintr-o vizită în Vietnam, comandatul Fidel Castro, la întâlnirile sale multiple cu presa internaţională – războiul rece era foarte rece – a primit o întrebare de la jurnalistul Brian Davis, care lucra pentru o agenţie engleză de presă: «Când credeţi că vor putea fi restabilite relaţiile dintre Cuba şi SUA, două ţări despărţite, în pofida proximităţii geografice»? Atunci, Fidel Castro, după ce şi-a fixat interlocutorul a răspuns pentru toţi cei prezenţi în sală: SUA vor dialoga cu noi când vor avea un preşedinte negru şi lumea va avea un Papă latino american”.

Articolul lui Pedro Jorge Solans a avut un succes mondial după ce în aprilie a.c., mai multe site-uri cubaneze au făcut trimitere la profeţia lui Fidel Castro. Veridicitatea acestei surse rămâne discutabilă, deşi „oralitatea este una din sursele utilizate de ştiinţe, precum istoria”, se apără Diario de Carlos Paz. În absenţa oricărei arhive sau a unor înregistrări video se bâjbâie, mai ales că Brian Davis, australian, celebru reporter de război, cunoscut pentru materialele sale din Cambodgia şi Vietnam, s-a prăpădit în 1985. Fidel Castro a fost în vizită în 1973 în Vietnam, şi o întâlnire între cei doi oameni, la Havana, descrisă de Pedro Jorge Solans, este posibilă. Scriitorul argentinian are o singură explicaţie plauzibilă la răspunsul profetic al lui Fidel Castro, la întrebarea jurnalistului australian: Havana îl suspecta a fi spion. Jurnalişti din epocă nu şi-au imaginat niciodată că Fidel Castro ar putea fi profet. Deşi, ca orator, pe toate meridianele lumii, l-au urmărit. Nu e exclus însă ca „El Lider Maximo” să fi avut premoniţia respectivă. N-a avut-o cu soarta socialismului, în ţara sa, dar asta e o altă poveste.