Primarul Craiovei cere ajutor Prefecturii

1
411

Ieri, în sediul Prefecturii Dolj, a avut loc şedinţa Consiliului Prefectural Dolj, la întrunire fiind prezenţi atât directori ai instituţiilor deconcentrate, cât şi reprezentanţi ai acesrora. Pe lângă datele statistice, prezentate de reprezentanţi ai instituţiilor aflate în cauză, ceva a ieşit în vedere. Este vorba despre intervenţia primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi de semnalul de alarmă tras de Monica Mateescu, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj.

O şedinţă ca oricare alta, la Prefectura Dolj, ieri, 29 aprilie, când s-au întrunit conducătorii Serviciilor deconcentrate, aflate în subordinea Instituţiei Prefectului.Venită, peste „ordinea de zi” a şedinţei,  Lia Olguţa Vasilescu, primarul în funcţie al Craiovei, a  atras atenţia asupra unei probleme pentru care este nevoie de intervenţia legii.”Am venit aici, în faţa dumneavoastră, fiindcă trebuie să spun ceea ce se întâmplă. Şi strada „”Brestei!, şi cea a” Râului” sunt în plină reabilitare. Dar, nu putem face foarte multe, deoarece, în zonele aflate în lucru, sunt proprietari, care ne fac probleme. Vă solicit să ne ajutaţi şi găsiţi modalitatea legală de a pune în aplicare un Proiect de modernizare al Crauovei. Am avut probleme, pe ambele străzi amintite, deoarece este vorba de propretăţi private, unde nu am putut intra   ”, a spus Lia Olguţa Vasilesci.

Prefectul dă răspunsuri

Răspunsul prefectulu de Dolj,  Sorin Răducan, nu s-a lăsat aşteptat: „Este o problemă pe care o avem în vedere. Prin Instituţia prefectului, voi ordina constituirea unei comisii, formată din specialişlti, care va urmări şi, atît cât îi petmite legea, să ia măsurile corespunzătoare ”. La fel, a intrevenit şi în cazul ridicat de către  Monica Mateescu, şefa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj, care a ridicat problema Centralei de la Koslodui, „una care ne face probleme şi, indiferent de discuţiile purtate între înstituţiile interstatale, atâta timp cât nu este semnat un act, este un mare pericol. Nu avem nimic care să ne arate, chiar dacă sunt promisiuni, care să ne dovedească diminuarea poluării, să nu spun altfel, în cazul porinirii celui de-al III- lea reactor ”. Prefectul a promis că, atât îi permit ompetenţele, va cere sfatul unor specialişti, unii care cor face şi diligenţele necesare pentru rezolvarea problemei.

1 COMENTARIU

  1. Ce comisie? Sa fie trasi la raspundere cei care iau lasat sa isi faca de cap. Au ignorat sesizarile cetatenilor. Au alicat legea disproportionat. In special cei de la Sectia nr. 2 care iau acoperit pentru infractiunile pe care le- au facut. Au incalcat legea pentru ocuparea spatiului public, trafic cu metale ferosse si neferoase, si multe altele la care Domnii politisti au inchis ochii. Trebuie urgent un control de la Bucuresti sa verifice activitatea din aceasta sectie de Politie.

Comments are closed.