Studenţii sunt aşteptaţi la competiţii

0
108

Ieri, Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, prin reprezentanţii săi,a lansat două proiecte – „Studenţii noştri pot mai mult” şi „Cupa Olteniei” la minifotbal.

Cel mai bine ştie să spună despre proiecte  Ionuţ Dumitrache, directorul CCS Craiova: „Este vorba despre două proiecte ample, care nu puteau să fie puse în aplicare fără partenerii noştri : Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Dolj şi Universitatea din Craiova. Ne îndreptăm tot timpul spre dezvoltarea aptitudinilor studenţilor noştri, de aceea am şi căutat ca parteneri DJTS Dolj şi Universitatea din Craiova. ” Prezent la semnarea protocolului, prorectorul Universităţii din Craiova,  Cezar Spînu a precizat: „Am încercat de mai mult timp să facem acest parteneriat. Ideea era mai veche, atunci când i-am văzut pe studenţi jucând baschet sau alte sporturi pe diverse terenuri. De aceea venim în sprijinul tinerilor şi, mai mult, vor organiza şi un workshop, la sfârşitul lunii următoare, după ce, pe 15-16 mai, vom avea „Ziua porţilor deschise”, în cadrul cărora adolescenţii pot vedea ce le oferim. ” Prezent la eveniment, Origen Staicu, reprezentant al DJTS Dolj a afirmat: „Sunt soluţii binevenite şi de aceea le punem în practică. Noi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă să-i premiem pe copii. Încurajăm astfel de iniţiative”