Se angajează oameni în Dolj

0
335

Cel puţin tehnic, numărul contractelor individuale de muncă, înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, a crescut, ceea ce poate conduce la o mărire semnificativă a  gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ, însă fluctuaţia  nu are cum să fie mai mult decât   relativă. În plus, ITM Dolj va intensifica verificările şi controalele la agenţii economici, schimbând inclusiv strategia, scopul fiind cel al diminuării „muncii la gri”, cea în care oamenii sunt angajaţi în „part-time”, dar lucrează cel puţin opt ore zilnic.

 Vorbind strict statistic, numărul contractelor individuale de muncă, înregistrate la ITM Dolj a crescut în ultimul timp, astfel că, la data de 21 aprilie 2015, sunt cuprinse cca 159.000 de astfel de documente, creşterea fiind unoirtantă, dacă facem o compraţie cu anii precedenţi. Astfel, putem aminti că, la data de 1 ianuarie 2012, erau aproximativ 138.500 de contracte de muncă, iar în februarie 2015 erau înscrise 154.277 de acte de acest fel, însă creşterea, pe martie 2015, este semnificativă – cca.5.000 de contracte. „Este un lucru îmbucurător, deoarece acţiunile noastre de verificare şi control şi-au dovedit utilitatea. Putem vorbi despre o scădere reală a „muncii la negru”. Vom merge în continuare pe această linie ”, a declarat Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj. Ca dovadă a celor spuse, datele statistice sunt convingătoare: numai în primul trimestru al acestui an, s-au înregistrat câteva mii de contracte de muncă înregistrate – cu precădere în activitatea de pază şi protecţie, „Civitas” având un plus de 624 de persoane, ceva surprinzător, la prima vedere, De asemenea, în aceeaşi perioadă, o creştere s-a făcut simţită şi la „Comdata service”, unde au fost 312 de angajaţi în plus. Tot o creştere s-a făcut simţită şi la „Ardia Guard Security” – 189 de oameni noi ai muncii. Este un semnal că se ,oşcă economia, cât de cât. Nu este mai puţin adevărat că au fost şi diminuări ale forţelor de muncă, „Ford România” fiind în „pole position”, cu 467 de persoane care au plecat din cadrul societăţii comerciale respective, însă, colo, motivele sunt de altă natură.

Controale şi noaptea

Cum aminteam, ITM Dolj are în vedere şi diminuarea „muncii la gri”, acele contracte care sunt la „limita legii”. Esate vorba de contractele „part-time”, în cadrul cărora angajaţii muncesc mai mult decât ceea ce prevede legea, dar primesc retribuţie numai pe ceea ce este stipulat în contract. „Vom face controale nu numai pe orele de zi, ci şi pe timp de noapte. Trebuie să-i responsabilizăm atât pe angajatori, cât şi pe salariaţi. Vom avea în vedere, cu preponderenţă, saloanele de înfrumuseţare ţi ateliere de croitorie, acolo unde forţa de muncă este cu precădere feminină. Nu vrem ca antrepenorii să ne privească drept cei care suntem foarte duri, însă sunt obligaţi să cunoască legislaţia” , a mai spus Cătălin Mohora.