Ziua Unirii Principatelor a fost sărbătorită aşa cum se cuvine în comuna Valea Stanciului. Ieri, cu o zi înainte de 24 ianuarie, elevii şcolilor din localitate au oferit un adevărat spectacol de cântece şi jocuri populare. Ziua a început cu marşul copiilor şi părinţilor de la Şcoala Horezu-Poenari, care, cu steaguri tricolore, s-au deplasat până în faţa Primăriei, unde au fost aşteptaţi de primarul Ovidiu Gângioveanu, dar şi de elevii şi profesorii şcolii din satul Valea Stanciului. Aici au dat mână cu mână şi au întins o tradiţională Horă a Unirii. Apoi, în faţa Căminului Cultural un sobor de trei preoţi care slujesc la bisericile din comună a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor.
Programul a continuat cu poezii patriotice, dansuri populare şi sceneta „Moş Ion Roată şi Unirea”, sub îndrumarea profesorilor Florin Badea, Viorica Staicu, Lorena Buca, Paulina Miulescu, Daniela Matei şi Aurelia Spiridon.
„Aceste zile de sărbătoare contribuie la îmbunătăţirea relaţiei şcoală-familie-comunitate şi constituie o lecţie practică de istorie a poporului român, zi care va rămâne vie în memoria copiilor şi părinţilor. Împreună cu comunitatea şi autorităţile locale, şcoala îşi doreşte să se prindă într-o Horă a Unirii în vederea creşterii calităţii educaţiei fiilor comunei Valea Stanciului”, a precizat Anca Irina Neda, directorul Şcolii din Valea Stanciului.