Concert simfonic sub bagheta dirijorală a mexicanului Eduardo Gonzales

0
481

Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11, de George Enescu, Capriciul spaniol, op. 34, de Nikolai Rimski-Korsakov, Uvertura „Candide” și Dansuri simfonice din music-hall-ul „West Side Story”, de Leonard Bernstein, figurează în programul concertului simfonic din această seară al Filarmonicii „Oltenia”. Evenimentul – care începe, ca de obicei, la ora 19.00 – îl are la pupitrul dirijoral pe Eduardo Gonzales, din Mexic, totodată un remarcabil flautist, aflat, fără îndoială, printre cei mai valoroşi muzicieni ai generaţiei sale. Un bilet la concert (primul în abonament din acest an) costă 15 lei, însă elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere, putând să-l achiziționeze cu 10 lei.

Eduardo Gonzales a absolvit cursurile de masterat în cadrul Carnegie Mellon University, S. U. A. (specializarea interpretare instrumentală – flaut, la clasa prof. Jeanne Baxtresser şi Alberto Almarza). De asemenea, este licenţiat al Universităţii din Veracruz (Mexic). De-a lungul carierei profesionale, a susţinut concerte şi recitaluri în săli prestigioase. Fiind frecvent invitat să concerteze în majoritatea centrelor culturale din ţara natală, i-a avut ca parteneri de scenă, printre alţii, pe faimoşii interpreţi Placido Domingo şi Andrea Bocelli, alături de care a participat la realizarea unor spectacole de largă audienţă.

Eduardo Gonzalez s-a distins ca fiind primul flautist mexican invitat să participe la audiţia organizată (2004) în vederea selectării celor mai valoroşi muzicieni pentru a deveni membri ai celebrei Orchestre simfonice a Filarmonicii din Berlin. Experienţa sa de orchestră include deţinerea unor poziţii importante: prim-flautist al Orchestrei Simfonice din Aguascalientes şi al Orchestrei Naţionale de Tineret din Veracruz; membru al Orchestrei Simfonice din Xalapa şi al Orchestrei Simfonice Naţionale din Mexic.

Simultan, desfăşoară o importantă carieră didactică: profesor asistent – clasa de flaut a Universităţii de Stat din Veracruz, lector al Institutului de Muzică din Veracruz şi al Institutului Cultural din Yucatan, profesor de flaut la Institutul Artelor din Culiacan. A coordonat mai multe cursuri de măiestrie în cadrul câtorva universităţi mexicane şi a fost invitat să facă parte din juriul Concursului Internaţional de Flaut de la Stratford (Anglia) şi al Concursului Naţional de Flaut „Gildardo Mojica” din Mexic. Eduardo Gonzalez s-a dovedit un excelent promotor al muzicii mexicane contemporane, astfel că nu puţini au fost compozitorii care i-au dedicat lucrări.

În ultimii ani, s-a lansat în cariera dirijorală, alături de alţi tineri muzicieni talentaţi din Mexic. A deţinut statutul de dirijor secund pentru realizarea mai multor spectacole de operă, „Tosca”, „La Boheme”, „Carmen” şi „Rigoletto” (cu Orchestra Simfonică din Sinaloa/Mexic). În 2010, la pupitrul Ansamblului „Ars Nova” (al cărui director artistic este), a coordonat pregătirea muzicală a lucrării „Povestea soldatului” de I. Stravinski. În prezent, Eduardo Gonzalez este membru al Arts Symphony Orchestra – Sinaloa şi deţine, în Mexic, statutul de reprezentant oficial al firmei „Burkart Flutes”, iar instrumentul pe care cântă este un valoros flaut „Lillian Burkart” (14k).